Femeia care este alergică la aproape orice, chiar şi la ea însăşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din Marea Britanie poate fi numită cea mai ghinionistă persoană din lume. Vicki McNamara, 41 de ani, este alegergică la aproape orice şi chiar la ea însăşi.

Potrivit cotidianului britanic „The Sun", femeia are reacţii alergice la aproape orice lucru. Acestea au fost provocate acum câţiva ani, după ce a fost înţepată de către o viespe.

Până în acel moment, ea a dus o viaţă obişnuită. Pe când era studentă a fost înţepată în picior de o viespe, iar aceasta i-a provocat o reacţie alergică severă. Practic, tot sistemul imunitar a fost dat peste cap în acel moment. „M-am târât în pat şi trei zile mai târziu m-am trezit. În timpul celor trei zile de leşin, mai deschideam ochii, mă uitam la ceas şi apoi leşinam iar", îşi aminteşte Vicki momentele de după înţepătură.

Iniţial, ea nu şi-a dat seama cât de puternic a fost efectul. Dar şi-a dat seama rapid că, în momentul când a mâncat o îngheţată, a început să strănute, iar după o oră ochii îi erau umflaţi.

O viaţă de constrângeri

Viaţa femeii a fost transformată în totalitate. Deoarece este prea periculos să lase pe cineva în apropierea ei, nu poate primi oameni în casă. Orice miros de parfum, orice fum de ţigară sau picătură de aftershave poate să-i provoace o criză de alergie. „Sunt alergică la sute de lucruri. E mai simplu să spun la ce nu sunt", povesteşte Vicki. În faţa uşii de la casă stă un semn „Vizitatorii trebuie să se programeze înainte".

Dar chiar dacă nu primeşte pe nimeni în casă, Vicki McNamara îşi riscă viaţa şi când stă singură acasă. În cea mai mare parte a timpului trebuie să ţină geamurile închise. De asemenea, aproape orice mâncare este periculoasă.


Acum femeia are un regim vegetarian şi mănâncă legume cultivate în curtea ei. De multe ori, ea este alergică şi la propria transpiraţie.

În 2012, Vicki a ajuns de două ori la spital, dar nici aici nu se simte prea bine, deoarece face alergii la aşternuturile în care este pusă.

Singurul moft pe care şi-l permite este călăritul. Deoarece iubeşte caii, ea face echitaţie din când în când, deşi după o şedinţă trebuie să îndure o criză alergică.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite