Fanii jocurilor video, criminali de război?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un joc video a depăşit  în încasări filmul „Avatar“
Un joc video a depăşit în încasări filmul „Avatar“

Crucea Roşie urmăreşte dacă jocurile video violente respectă regulile internaţionale ale conflictelor armate. Vânzările foarte mari din industrie îi îngrijorează.

La nivel mondial, aproape 600 de milioane de persoane folosesc jocurile video ca să se distreze. Topul celor mai căutate aventuri virtuale este dominat de un simulator de război, jocul „Call of Duty", lansat la începutul lunii noiembrie, care s-a vândut mai bine decât cele mai mari succese de box-office. Astfel, a devenit mijlocul de divertisment care a ajuns cel mai rapid la pragul de un miliard de dolari încasaţi, depăşind filmul „Avatar". Jocul a depăşit această sumă în doar 16 zile, în timp ce pelicula a încasat-o în 17 zile. Statistica i-a îngrijorat pe membrii Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, care s-au întrebat cât de „omenoşi" sunt jucătorii atunci când aruncă în aer clădiri sau îşi împuşcă adversarii.

Amestec periculos între realitate şi ficţiune

Organizaţia a adoptat, într-o şedinţă care a avut loc la începutul lunii decembrie, la Geneva, o poziţie vizavi de necesitatea ca regulile războiului real să fie aplicate şi în mediul virtual.

„Există un public de aproape 600 de milioane de jucători care ar putea încălca regulile umanitare în caz de conflict armat. Modul în care jocurile video îl influenţează pe individ este o temă intens dezbătută, dar, pentru prima dată, Mişcarea pune în discuţie rolul ei împotriva răspândirii practicilor neconforme", a fost concluzia Crucii Roşii.

Regulile războiului sunt stipulate de Convenţia de la Geneva şi, pe scurt, reprezintă atitudinea faţă de necombatanţi şi de prizonieri. De asemenea, Crucea Roşie va ţine cont şi de Convenţia de la Haga, care stipuleză regimul armelor în timpul conflictelor. Grija celor de la Crucea Roşie este că războiul virtual a devenit un banal sport şi că pentru jucători amestecul dintre realitate şi ficţiune poate fi
deosebit de periculos.

"Există un public de aproape 600 de milioane de jucători care ar putea încălca regulile umanitare în caz de conflict armat.''
Crucea Roşie

16 zile au fost necesare pentru ca încasările pentru „Call of Duty" să depăşească pragul de 1 miliard de dolari.

infografie
Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite