„Efectul de turmă“ afectează inteligenţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apartenenţa la un grup afectează capacitatea oamenilor de a lua decizii şi de a se concentra. Cele mai afectate sunt femeile.

Cercetătorii de la Institutul de Cercetare „Virginia Tech Carilion" din SUA au ajuns la o concluzie suprinzătoare referitoare la felul în care funcţionează capacităţile cognitive ale oamenilor, atunci când aceştia sunt integraţi într-un grup. Fie că este vorba de o petrecere aniversară, fie de o dezbatere pe teme economice, specialiştii au demonstrat că nivelul de inteligenţă „scade".

Mai „predispuse" la această „boală" sunt reprezentantele sexului frumos. Cercetătorii s-au folosit de imagistica prin rezonanţă magnetică - IRM (un test care se foloseşte de un câmp magnetic şi de pulsuri de radiofrecvenţă pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe şi ţesuturi ale corpului omenesc - n.r.) pentru a investiga modul în care creierul procesează informaţiile atunci când oamenii se află în cadrul unui grup.

„Poate părea o glumă, dar este cât se poate de adevărat că întâlnirile îţi pot «omorî» creierul. Cercetările noastre arată că şi grupul te poate face să te simţi ca şi cum ai fi în moarte cerebrală", a declarat Read Montague, directorul Laboratorului de Imagistică Neuronală din Virginia, SUA, şi totodată cel care a condus studiul.

Subiecţii, împărţiti în funcţie de IQ

Specialistul a afirmat că, atunci când fiecare persoană a acţionat separat, inteligenţa acesteia a funcţionat la parametrii normali. Problemele au apărut atunci când subiecţii au fost împărţiţi în mai multe grupuri şi li s-a spus că au fost divizaţi în funcţie de IQ-ul lor. „Când i-am pus în echipe, faptul că unii s-au simţit mai puţin inteligenţi decât alţii le-a afectat capacitatea de a lua decizii.

Nu se mai concentrau suficient şi nu mai acţionau pe cont propriu pentru a rezolva problemele. Feedback-ul a avut un efect negativ semnificativ", a mai explicat Read Montague. Diferenţele dintre bărbaţi şi femei au fost şi ele vizibile, spune Kenneth Kishida, un alt specialist care a participat la realizarea studiului. Acesta afirmă că, deşi aveau un IQ aproape egal cu al bărbaţilor, reprezentantele sexului frumos au avut performanţe mai mici atunci când au fost puse în grupuri.

„Rezultatele cercetării realizate de noi sunt destul de dramatice. «Efectul de turmă» are un rezultat negativ asupra funcţionării cognitive", a concluzionat omul de ştiinţă. Acesta este completat de profesorul american de filosofie Steven Quartz, de la Laboratorul de Neuroştiinţă Socială Cognitivă. „Ideea separaţiei dintre procesele sociale şi cele cognitive din creier este destul de artificială. Cele două interacţionează între ele", a încheiat acesta.

"Faptul că unii s-au simţit mai puţin inteligenţi decât alţii le-a afectat capacitatea de a lua decizii. Nu se mai concentrau suficient şi nu mai acţionau pe cont propriu pentru a rezolva problemele.''
Read Montague cercetător american

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite