Educaţie cu nuiaua

Credinţa românească potrivit căreia „bătaia e ruptă din Rai” face victime în rândul copiilor. Două treimi din părinţi sunt de acord cu bătaia, iar 80% dintre copii spun că au încasat-o măcar o dată. Copiii ştiu că dacă sunt obraznici vor primi o nuia de la Sf. Nicolae sau, în restul anului, o „mamă de bătaie” să o ţină minte. Metoda dăunează grav sănătăţii.

Cine iubeşte, pedepseşte. Teoria pare să funcţioneze în familia  românească, unde violenţa domestică îndreptată spre copilul neascultător este acceptată de către societate şi chiar încurajată prin expresii de genul: „Unde dă mama, creşte!”.

Specialiştii consideră însă că această modalitate de educaţie a copiilor trădează o serie întreagă de frustrări ale părinţilor care, astfel, cred că-şi câştigă autoritatea şi respectul. Psihologii atenţionează că violenţa de orice fel duce la inhibarea personalităţii copilului, precum şi la o serie de disfuncţionalităţi.

Nu în puţine familii din România, bătaia e singura metodă de educaţie. Potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, anul trecut 13 copii au murit din cauza bătăilor primite. Şi acestea sunt doar cazurile raportate.
„Fenomenul nu este caracteristic numai României”, precizează sociologul Alfred Bulai.

Potrivit unui alt studiu realizat de revista britanică „The Lancet”, aproximativ 10% din copiii care locuiesc în ţări dezvoltate din Europa Occidentală, America de Nord, Australia, Noua Zeelandă şi Japonia sunt maltrataţi fizic şi psihic.

Iubire şi pedeapsă

Practica „altoirii“ copilului are rădăcini în Proverbele din Vechiul Testament, conform cărora „Cine cruţă nuiaua urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte îl pedepseşte îndată!“. Percepţia asupra acestei forme de educaţie a cunoscut, totuşi, schimbări de-a lungul timpului, mai ales în mediul urban.

Mihai M., de 47 de ani, din Bucureşti, recunoaşte că l-a “altoit” o singură dată pe fiul său: “Avea vreo 10 ani şi mi-a zis o înjurătură straşnică, pe care probabil o auzise pe-afară”, spune bărbatul.

De atunci, i-a mai administrat bătaie doar simbolic: i-a pus în ghete, de Moş Nicolae, o nuia, pentru că şi-a modificat notele din carnet.

Despre inutilitatea violenţei vorbeşte şi Constantin Sandu, de 33 de ani, din Ploieşti: “I-am tras o dată o palmă fiicei mele, peste pampers, pentru că se tăvălea pe jos să-i dau telefonul meu”.

El adaugă că metoda “nu a funcţionat pentru că a început să plângă şi mai tare, iar de atunci, când se mai răsfaţă, îi spune că nu îi mai aduce ciocolată.

Violenţa verbală poate lăsa urme mai adânci în sufletul unui copil.  Camelia C., de 25 de ani, din Brăila, îşi aminteşte de cei doi ani petrecuţi în adolescenţă la mătuşa sa: “Am ajuns la mătuşa mea din Bucureşti, după ce mama s-a stins, iar tata şi-a refăcut viaţa cu o altă femeie. La început ne-am înţeles bine, dar cu timpul am ajuns să ne certăm încontinuu.

Îmi reproşa că nu învăţ destul de bine, că îi fac necazuri şi mă ameninţa întruna să nu vin cu «burta la gură»”, povesteşte Camelia. Sătulă, fata a plecat la căminul Robin Hood din Capitală, unde a început să picteze, să aibă grijă de colegii ei mai mici. A reuşit la facultate şi lucrează ca vânzătoare ca să se întreţină.

Copiii care ajung la “Valentina România”, asociaţie care are ca scop evitarea abandonurilor şi integrarea minorilor, sunt obişnuiţi cu violenţa. Provin din familii din Ferentari, cel mai sărac cartier bucureştean. “Aproape jumătate din ei sunt «articulaţi» acasă”, povesteşte Genoveva Ghiuri, directoarea asociaţiei.

Ea spune că deşi părinţii se abţin să-şi bată copiii de faţă cu voluntarii, cei mici folosesc adesea între ei gesturi şi expresii dure, văzute şi auzite acasă.

Porţie dublă de bătaie pentru băieţi

Băieţii sunt mai supuşi agresiunilor fizice decât fetele, potrivit datelor culese la nivel naţional de către ANPF. Astfel, 70% din totalul victimelor de sex masculin declarate în primele trei trimestre ale acestui an sunt minori, în timp ce în rândul victimelor de sex feminin, copilele sunt agresate în proporţie de 33%, faţă de mame şi soţii, care acoperă 67% din cazurile înregistrate.

Modul diferit în care sunt educaţi copiii se explică prin faptul că „băieţii sunt priviţi drept copii, în vreme ce fetele sunt mai degrabă «femei în miniatur㻓, susţine sociologul Alfred Bulai. Percepţia părinţilor asupra băieţilor este că ei trebuie să copilărească mai mult şi, în acelaşi timp, să fie pedepsiţi mai aspru.

Însă, cu cât mai aspru vor fi pedepsiţi băieţii, cu atât mai mari sunt şansele ca aceştia să devină soţi şi părinţi violenţi, atenţionează psihologii. Cercul vicios poate fi întrerupt, crede sociologul Alfred Bulai, prin canalizarea energiilor tinerilor în competiţiile sportive.

„Mai puţine săli de sport înseamnă reprimarea nevoii de lansare în competiţie pe care o resimt tinerii. Ei pot, ca o alternativă, fie să-şi dea în cap în faţa blocului, fie să se implice în competiţii ştiinţifice şi sportive: de la practicarea şahului la fotbal sau alte şi alte sporturi.

Două palme strică

Cu toate că violenţa fizică este cea mai vizibilă, consecinţele violenţei verbale pot fi mult mai grave în timp, consideră psihologii.

„Un copil care trăieşte agresat fizic sau verbal nu ştie ce e securitatea, iubire necondiţionată şi acceptarea de sine”, crede psihologul Aniela Minu. Totodată, acesta nu ştie cum să îndrepte greşeala făcută şi cel mai adesea, ajunge să perpetueze acest „virus“ generaţiilor următoare.

Violenţa fizică sau verbală naşte frică, durere, confuzie, neîncredere în sine şi în cei din jur. Copilul agresat va ajunge un tânăr inhibat, plin de complex şi, adesea, se va descurca mai greu în faţa provocărilor vieţii, explică psihologul.

Deşi băieţii sunt mai des victime ale violenţei fizice, atât ei, cât şi fetele suferă la fel din punct de vedere emoţional datorită unei atmosfere tensionate în familie. Psihologul clinician sfătuieşte părinţii să nu folosească violenţa pentru a obţine respect sau autoritate.

Părinţii egoişti se gândesc întâi la bătaie

„Această formă de pedeapsă nu este semn de iubire, ci mai degrabă un semn al ignoranţei, al slăbiciunii şi al egoismului părinţilor care nu realizează cât de mult va costa acest mod de educare”, nuanţează psihologul.

Minu precizează că violenţa de orice tip „creează conflicte greu de rezolvat şi îi determină pe copii să-şi construiască un univers nesigur, în care le va fi foarte greu să găsească direcţiile”.

Astfel, „răul făcut nu mai poate fi dat înapoi şi, în schimb, este dus ca o amprentă de neşters în sufletele care experimentează dureri greu de suportat”, atenţionează psihologul.

Un copil care trăieşte agresat fizic sau verbal nu ştie ce e aia securitate, iubire necondiţionată şi acceptarea de sine

Aniela Minu
psiholog

65 din români sunt de acord cu prezenţa bătăii în educaţia copiilor.

80 la sută dintre copiii români mărturisesc că au fost bătuţi de părinţi, în vreme ce în 75% din şcoli s-au înregistrat cazuri de violenţă.

93 de decese cauzate de violenţa domestică au fost înregistrate în primele trei trimestre ale acestui an, potrivit Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei.

70 la sută dintre persoanele de sex masculin abuzate fizic sunt minori.

13 minori au murit în 2007 din cauza violenţei la care au fost supuşi în familie. Numărul este de patru ori mai mare decât cel al deceselor înregistrate în 2004.

Violenţa, boală lungă

Violenţa la români este un mijloc de exprimare a frustrărilor acumulate la nivel social, o boală pe termen lung, apreciază sociologul Alfred Bulai. El consideră că atât timp cât aceste comportamente nu vor fi sancţionate social şi nu vor exista politici punctuale de stopare a fenomenelor de violenţă în rândul copiilor, nu vom avea o statistică mai bună în ceea ce priveşte abuzurile împotriva copiilor.

Obiectivul principal ar fi nu numai reducerea cazurilor de violenţă, dar şi creşterea respectului faţă de autorităţile publice, construirea unor modele de tip hollywoodian, unde poliţistul este un adevărat erou, iar cetăţeanul capătă sentimentul de siguranţă, şi nu de frustrare, cum se întâmplă adesea în cazul românilor care văd în autorităţi un inamic, în poliţist, un “Garcea”.

Potrivit psihologului clinician Aniela Minu, soluţiile ar trebui să vină de la părinţi, în primul rând. Ei îşi pot creşte copiii sănătoşi dacă găsesc timp să-i asculte şi să găsească, în fiecare situaţie în parte, soluţia potrivită.