Drama unor surori: nu-şi pot recunoaşte copiii şi nici chiar propriul chip în oglindă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victoria Wardley (stânga) şi Donna Jones nu se pot recunoaşte una pe cealaltă în mulţime
Victoria Wardley (stânga) şi Donna Jones nu se pot recunoaşte una pe cealaltă în mulţime

Două femei din Marea Britanie suferă de o boală rară şi foarte ciudată: nu reuşesc să identifice persoanele din jur după fizionomie.

Afecţiunea se numeşte prosopagnosia şi este o tulburare neurologică cauzată de o leziune a creierului într-o zonă responsabilă, printre altele, de recunoaşterea facială. Cele două surori din Marea Britanie diagnosticate cu această boală, Donna Jones şi Victoria Wardley, au crezut până de curând că nu au memoria feţelor, potrivit cotidianului Daily Mail. Persoanele din jurul lor sunt nevoite să se prezinte ori de câte ori se întâlnesc.

Victoria a descoperit că suferă de această afecţiune acum câţiva ani, când lucra într-o cafenea frecventată de medicul ei. Femeia nu îl recunoştea la niciuna dintre vizite, aşa încât aceasta a realizat că are o tulburare neurologică şi a chemat-o la cabinetul său pentru investigaţii amănunţite. Când Victoria i-a spus surorii sale diagnosticul, aceasta a avut o revelaţie: „Dintotdeauna am crezut că nu acord suficientă atenţie oamenilor din jur şi a fost o uşurare când am aflat că am această boală. Mi s-a întâmplat să merg în supermarket la un alt bărbat decât soţul meu. Îmi este greu chiar şi să o recunosc pe fiica mea în mulţime. Mă simt atât de vinovată uneori - ar trebui să ştiu cum arată propriul meu copil, dar mi se pare imposibil", a declarat Donna.

Cele două femei au dificultăţi chiar şi în a se recunoaşte pe ele însele în oglindă. „Mergeam pe un coridor la serviciu când o femeie mi-a blocat drumul. Am început să facem acel dans ciudat în care încerci să te dai la o parte, iar celălalt se duce în aceeaşi direcţie. A trecut mult timp până am realizat că mă luptam cu o oglindă", a povestit Donna. Ea a mai spus că i s-a întâmplat de multe ori să meargă în concediu sau într-un club cu Victoria şi se se piardă una de cealaltă tocmai pentru că nu reuşeau să se identifice. Britanicele au prieteni şi spun că îi recunosc după alte trăsături decât cele faciale, cum ar fi lungimea părului sau înălţimea.

Specialiştii estimează că în jur de 2% din populaţia globului suferă de această boală. Tulburarea neurogică apare uneori în urma unui traumatism cerebral, iar alteori este genetică. În cazul altor bolnavi, mecanismele vizuale care-i ajută să recunoască feţe nu se dezvoltă suficient.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite