Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Dragostea dispare din cuplu după trei ani

10 martie 2011, 17:42 |  Autor:  | 

Cuvinte cheie: dragoste, cuplu, fericire,

Monotonia intervine într-o relaţie după 36 de luni

Foto: shuterstock

Monotonia intervine într-o relaţie după 36 de luni

 

Dragostea durează 3 ani, şi nu 7, cum se credea până acum, arată un studiu citat de Reuters.

Sforăitul, unghiile tăiate şi lăsate pe gresia din baie sau kilogramele în plus sunt doar câteva dintre lucrurile care distrug pasiunea dintr-o relaţie, chiar mai devreme de trei ani, potrivit cercetării comandate de Warner Brothers pentru a promova comedia „Hall Pass" („Concediu de la căsnicie").

La studiu au participat 2.200 de britanici implicaţi în relaţii de durată. Aceştia au susţinut că, după 36 de luni de relaţie, nivelul de stres atinge un vârf şi în această perioadă este pusă în aplicare strategia vacanţelor petrecute separat, pentru a reanima relaţia. „Programul prelungit de la serviciu şi grijile legate de situaţia financiară îşi spun cuvântul în relaţiile de astăzi", spune Judy James, cea care a coordonat studiul.

Cercetătorii au comparat răspunsurile celor implicaţi în relaţii mai scurte de trei ani cu cele ale partenerilor din cupluri de lungă durată. 67%  din respondenţi au spus că micile şicanări şi enervări din prima perioadă a relaţiei explodează cel mai adesea după 36 de luni. Mai bine de jumătate dintre cei aflaţi în relaţii mai scurte de trei ani au afirmat că fac sex cu partenerul de trei ori pe săptămână, în timp ce doar 16% din cei căsătoriţi de mulţi ani au dat acest răspuns.

Timpul individual este un lucru important pentru 76% din cei cu relaţii mai lungi de trei ani. 34% din ei au cel puţin două seri pe lună în care primesc „bilet de voie" pentru a se distra fără partener şi 58% se bucură de vacanţe petrecute
separat.  

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ţipetele unei femei din timpul unei partide de sex nu au legătură cu orgasmul

    Sunetele pe care le scot femeile în timpul unei partide de sex nu semnifică faptul că ele au or ...

    9 beneficii ale sexului

    Efectele benefice ale sexului depăşesc graniţa dormitorului, îmbunătăţind starea sănătăţii fizi ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole