Două luni într-o maşină înzăpezită
0
Un suedez a reuşit să reziste două luni într-o maşină înzăpezită, mâncând doar câteva alimente şi omătul care-l înconjura.
Un bărbat din Suedia a reuşit să supravieţuiască timp de două luni în maşina sa blocată în zăpadă în mijlocul unei păduri pustii, la temperaturi de -30 de grade Celsius. Peter Skyllberg a fost descoperit de un trecător, îngheţat şi aproape mort de foame. Doctorii care îl tratează în acest moment au spus că bărbatul în vârstă de 44 de ani a reuşit să supravieţuiască mâncând zăpadă şi folosind un soi de hibernare umană.
Potrivit presei britanice, Skyllberg s-a protejat de ger cu ajutorul unui sac de dormit, iar specialiştii consideră că zăpada depusă pe maşină a acţionat ca un scut împotriva temperaturilor reduse, transformând vehiculul într-un iglu.
Sub zăpadă din cauza depresiei
După ce a rămas blocat în zăpadă, se pare că bărbatul a avut mici provizii, deoarece poliţiştii au descoperit ambalaje de mâncare şi cutii de suc natural. Cu toate acestea, alimentele s-au terminat rapid, iar apoi maşina a rămas fără benzină, făcând imposibilă folosirea radiatorului. Pe lângă provizii, în maşină mai existau câteva reviste de benzi desenate şi câteva pachete de ţigări.
Deşi iniţial se credea că bărbatul ar fi fost un pasionat de natură, după internarea acestuia la spital au apărut noi detalii privind viaţa acestuia, poliţiştii considerând că el a vrut să se sinucidă. Potrivit apropiaţilor, Skyllberg suferea de depresie şi avea datorii. În decembrie, tribunalul din oraşul Orebro a început un proces pentru recuperarea datoriilor în valoare de 170.000 de euro.
De asemenea, ipoteza sinuciderii prin dispariţia în pădure a apărut şi după ce prietenii le-au spus poliţiştilor că suedezul se despărţise recent de iubita sa. În plus, acesta pierduse legătura cu membri familiei de peste 20 de ani.
Hibernare sau iglu
Nici poliţiştii şi nici medicii nu au reuşit să vorbească cu bărbatul până acum, acesta fiind internat la secţia de terapie intensivă. În momentul când a fost descoperit, singurele cuvinte pe care le-a scos au fost „zăpadă" şi „mâncare", Doctorul Stefan Branth de la Universitatea din Uppsala (Suedia) consideră că metabolismul lui Skyllberg a rezistat celor două luni de îngheţare prin reducerea drastică a activităţii fiziologice, „ca în cazul unui urs care hibernează".
În schimb, doctorul Ulf Segerberg de la Spitalul din Umea, cel care-l tratează acum pe bărbat, consideră că „nu este posibil ca un om să hiberneze ca un urs. Peter Skyllberg avea haine călduroase, avea un sac de dormit, iar maşina era acoperită de zăpadă, care a făcut-o să acţioneze ca un iglu".
Doctorii din Umea îi administrează acum proteine lichide pentru a-l stabiliza şi pentru a reuşi să comunice cu bărbatul.
"Peter Skyllberg avea haine călduroase, avea un sac de dormit, iar maşina era acoperită de zăpadă, care a făcut-o să acţioneze ca un iglu. ''
Ulf Segerberg Medic
Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI
