Detalii despre un virus mutant ucigaş făcut de om vor fi făcute publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Experţii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii au declarat că cercetarea care a vizat o nouă formă mutantă a virusului gripei aviare destul de periculoase va fi făcută publică, la un moment dat.

Oameni de ştiinţă, oficiali din domeniul sănătăţii şi editori ai revistei „Science" au fost blocaţi săptămâna trecută în discuţii cu privire la publicarea unor informaţii cu privire la un virus mutant, creat în laborator. Cel mai mult se tem că datele ar putea fi folosite în scop negativ de bioterorişti, scrie presa internaţională.

Cercetarea controversată lămureşte cum se face o tulpină mutantă a virusului H5N1, care ar putea ucide jumătate din persoanele care întră în contact cu el.

Editorii nu au făcut publice încă informaţiile deoarece experţii în domeniu de la National Science Advisory Board for Biosecurity din Statele Unite au intervenit, avertizându-i că virusul poate ajunge pe mâinile „celor care caută să facă rău".

„Noi considerăm că trebuie să publicăm cercetarea în formă completă", este declaraţia editorului Bruce Alberts.

Între vaccin şi armă biologică

Oamenii de ştiinţă cred că dacă aceste informaţii vor fi publice, cercetătorii se vor folosi de detalii pentru a crea vaccinuri. Totuşi, există riscul ca informaţiile să fie folosite de terorişti pentru a crea o armă biologică.

În acest context, oficialii americani vor să cenzureze munca a două echipe de cercetări, una din Olanda şi alta din Statele Unite, care au descoperit că un număr mic de mutaţii ar permite virusului mortal H5N1 să se răspândească printre mamifere la fel de repede ca o gripă obişnuită.

Opriri repetate

Cercetările au mai fost oprite şi în umă cu o lună, deoarece „riscau să provoace o pandemie mondială catastrofală".

Atunci a fost semnată o scrisoare prin care se cerea întreruperea proiectului pentru cel puţin 60 de zile.

În această perioadă, guvernele şi agenţiile de sănătate din întraga lume trebuiau să cântărească bine situaţia şi să hotărască dacă eventualele beneficii pe care le-ar aduce aceste cercetări merită riscurile asumate şi, de asemenea, să găsească o cale prin care să se diminueze cât mai mult aceste riscuri.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Banner Adevărul Life
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite