Adevarul.ro

Relaţia dintre Lia şi Liviu „Titi“ infirmă teoria conform căreia între un bărbat şi o femeie nu poate exista o prietenie adevărată.

Lia Stoica l-a cunoscut pe Liviu Mateescu în Bucureşti, în urmă cu aproape nouă ani. Acum, ea are diplomă de jurnalist, dar lucrează în relaţii publice şi se ocupă de campania umanitară „Oameni darnici". El e un avocat în ascensiune care conduce un cabinet împreună cu un prieten, dar mai cântă din când în când în trupa Interzis.

„Cel mai stabil bărbat din viaţa mea"

„L-am cunoscut pe Liviu la puţin timp după ce am devenit amândoi majori. Era prietenul iubitului meu din facultate şi făcea mereu naveta la Bucureşti, la examene. Apoi s-a mutat «în gazdă» în apartamentul meu. Cu timpul, Titi - aşa îi spuneau toţi cei apropiaţi - a devenit «cel mai stabil bărbat din viaţa mea». În afară de motanul Miqui, nicio altă fiinţă de sex masculin nu a reuşit performanţa de a sta alături de mine mai mult de trei ani. Titi a stat numai în gazdă patru. Ca să nu apară discuţii de la bani, mi-a plătit şi o chirie modică şi am făcut cheltuielile casei pe din două", spune Lia.

Loialitatea, prima regulă a prieteniei

Pe când locuiau împreună, Lia şi Titi stăteau ore întregi la discuţii despre tot şi despre nimic; ea i-a cunoscut şi i-a analizat iubitele, el a făcut acelaşi lucru cu iubiţii ei. „El era conştiinţa mea, eu a lui."

„Găteam pentru el, făcea cumpărăturile pentru mine. Foarte puţină lume înţelegea că între noi nu s-a petrecut niciodată nimic erotic, amoros. Râdeam de el şi-i spuneam că e cea mai bună prietenă a mea pentru că, vorba aia, femeile normale au prietene de acelaşi sex, nu?"

Cum au reuşit să fie prieteni buni, fără implicaţii sexuale şi sentimentale? „În primul rând, când ne-am cunoscut, eu eram iubita celui mai bun prieten al lui, iar Liviu este un om foarte corect şi loial - nu ar fi putut vreodată să încalce o regulă a prieteniei. El a fost lângă mine în momente când alţi bărbaţi dau bir cu fugiţii. M-a văzut tristă, plângând, suferind. Şi aşa am ajuns la nişte sentimente mai degrabă de frate şi soră. Oricum, amândoi am înţeles că o camaraderie este mult mai valoroasă."

Prietenii se văd la greu

Lia nu-şi aminteşte decât de un singur moment tensionat în patru ani de convieţuire. Liviu lucra ca jurist la o administraţie financiară, pe salariu de debutant. Chiar dacă avea de plătit o chirie mai mult simbolică, din care Lia cumpăra tot lucruri pentru casă, nu se prea „ajungea" cu banii. Avea un salariu foarte mic.

„Într-un moment de dispe rare, alimentat şi de un amic care nu mă prea suporta, mi-a aruncat câteva cuvinte care m-au usturat. Cum că «a ajuns să muncească pentru mine». Nu ne-am certat, dar nu mi-a picat bine. I-am pus în braţe toate facturile, i-am făcut o listă cu ce şi cum trebuia plătit lunar şi a înţeles foarte rapid că «banii pentru mine» nu erau de distracţie".

I-au unit şi alte lecţii pe care viaţa li le-a dat. „Când era în armată, am fost singura care l-a vizitat de ziua lui şi i-am făcut cadou două cuburi de ciocolată, de care sunt sigură că-şi mai aduce aminte şi acum."

De câţiva ani, Titi nu mai locuieşte la Lia. Vorbesc mult mai rar, dar cu acelaşi drag. „Acum s-a transformat în avocatul meu, şi nu doar al meu, ci şi al familiei şi chiar al şefei mele. În toamnă am dansat la nunta lui Titi. L-am văzut emoţionat, prins, agitat, dar şi îndrăgostit, luminos, fericit", spune cu drag prietena lui.

Vremurile bune îţi aduc prieteni, vremurile grele îi încearcă!