De ce canicula ne face să fim mai agresivi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căldura extremă este un stres la care reacţionăm diferit. Totuşi, se pare că multora dintre noi le provoacă manifestări violente.

Temperaturile crescute au un impact negativ asupra corpului, dar şi asupra psihicului, avertizează specialiştii. Mai exact, în perioadele caniculare, mai ales dacă şi nivelul de umiditate este mare, majoritatea dintre noi manifestă comportamente mai agresive şi mai violente decât în mod obişnuit. De altfel, o statistică realizată în Statele Unite ale Americii în anul 2000 arăta că vara creşte rata criminalităţii cu 2,6% comparativ cu celelalte anotimpuri.

Problemele cu somnul, deshidratarea şi faptul că suntem nevoiţi să petrecem mai mult timp în interior din cauza căldurii de afară, toate acestea contribuie la deteriorarea stării noastre de spirit şi la un control mai redus al emoţiilor, este de părere Nancy Molitor, specialist în psihiatrie clinică şi studiu al comportamentului, din cadrul Universităţii Northwestern.

„Căldura extremă este un stres pentru organism. Şi, ca orice stres, atrage după sine eliberarea unei cantităţi mari de hormoni de «fugă sau luptă», adică de supravieţuire în condiţii extreme. Este vorba mai ales despre cortizol, hormonul stresului, şi despre catecolamine (adrenalina şi noradrenalina)", confirmă neurocercetătorul Radu Braga de la Centrul de Excelenţă în Neuroştiinţe din cadrul Universităţii de Medicină „Carol Davila" din Bucureşti.

Furia se accentuează

Reacţiile noastre ţin de pragul fiecăruia de rezistenţă la căldură şi la stres, spune specialistul. Aşa se explică de ce unele persoane se simt mai degrabă moleşite de căldură decât violente.

Reacţiile în condiţii de caniculă ţin şi de predispoziţia noastră către furie. „În cazul lor, căldura şi umiditatea sunt scântei care aprind un foc. Adesea, comportamentul violent se accentuează în astfel de condiţii mai ales în cazul narcisicilor (n. r. - indivizi cu o manifestări narcisiste). Ei sunt afectaţi de orice factor de stres, de disconfort şi, de aceea, este foarte posibil ca în zilele caniculare să fie mai furioşi", precizează psihoterapeutul Claudiu Ganciu de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie din Bucureşti. 

Poate apărea tulburarea afectivă sezonieră

Între 1-2% din persoanele care prezintă modificări ale stării de spirit şi ale comportamentului în perioadele caniculare suferă, de fapt, de tulburare afectivă sezonieră, arată statisticile. Ele manifestă, pe lângă sentimentul de disconfort şi deprimare, o stare puternică de anxietate. Iar în cazuri extreme, ajung la tentative de suicid, spune Nancy Molitor, specialist american în psihiatrie clinică şi în studiu al comportamentului.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite