Copiii-gadget, experţi pe iPad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micuţii au o rapiditate uimitoare în a se  adapta la noile tehnologii
Micuţii au o rapiditate uimitoare în a se adapta la noile tehnologii

Cei mici au probleme cu activităţile simple, dar se descurcă uşor cu noile tehnologii. Copiii nu mai învaţă să folosească traforajul şi nici nu mai posedă „Setul micului chimist".

Tot ce îi învăţau pe cei mici aceste jucării poate fi asamblat acum pe un iPad şi, în plus, nivelul detaliilor oferite de acesta este unul uimitor. În spatele evoluţiei se naşte o nouă generaţie, copilul-gadget, care butonează un telefon inteligent cu şireturile desfăcute, pentru că nu a învăţat încă să le facă fundă.

Tehnologia transformă şi părinţii

Companiile de software dezvoltă aplicaţii speciale pentru cei cu vârste de până la 5 ani. De exemplu, „The Guardian" vorbeşte despre testarea unui program numit „Animal SnApp", în care cei mici unesc pe ecranul tactil părţi ale unor animale, pentru a crea imaginea originală. În cadrul experimentului pentru dezvoltarea programului, copiii se descurcă cu rapiditate, deoarece gesturile virtuale sunt asemănătoare cu cele reale. Dezvoltatorii sunt cei care au probleme, pentru că trebuie să le răspundă copiilor la întrebări. „Când se va goli găleata cu mere?", îi întreabă o fată care hrăneşte nişte porci de la ferma sa de pe iPad.

Realismul este completat de simplitatea utilizării. Conform unui psiholog britanic, Jonathan Freeman, „telefoanele mobile şi jocurile video nu mai sunt dificile". „Nintento Wii a arătat că ne putem juca fără să ştim să mânuim o consolă", spune el.  Dificilă este însă adaptarea părinţilor care cresc această generaţie de copii digitali. Un studiu realizat de un psiholog canadian a arătat că părinţii interacţionează mai bine cu odraslele lor atunci când se joacă cu un instrument mecanic, lipsit de tehnologii avansate. Apariţia elementului electric, spune studiul, îi face pe părinţi să nu mai explice atât de mult, deoarece jucăria interacţionează cu cei mici deja. Tatăl care îşi învăţa fiul să folosească o cheie de 7 devine amintire, deoarece iPadul face toată munca.

Copii mai firavi

Altă dovadă ştiinţifică a problemelor create de tehnologia modernă a fost oferită de Universitatea din Essex (Marea Britanie), care a arătat că cei cu vârsta de 10 ani fac mai puţine exerciţii fizice şi au braţe mai firave decât copiii analizaţi acum 10 ani. Principalul motiv este sedentarismul şi faptul că jocurile desfăşurate în aer liber au alternativă în mediul digital. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite