Cine e Moş Nicolae?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Mihai  Marinescu îl  interpretează pe Moş Nicolae
Actorul Mihai Marinescu îl interpretează pe Moş Nicolae

Moşul care le lasă cadouri copiilor în noaptea de 5 spre 6 decembrie pare să aibă aceleaşi origini ca Moş Crăciun. De-a lungul timpului însă, poveştile construite în jurul celor doi i-au diferenţiat. Moş Nicolae călătoreşte pe calul său alb, Amerigo, în timp ce Moş Crăciun vine în sania trasă de reni. Aceasta este doar una din diferenţele dintre cei doi moşi.

„Veţi găsi întotdeauna oameni care se vor grăbi să vă spună că nu există Moş Crăciun, că nu există decât o poveste inventată cu mult timp în urmă, care se tot repetă în fiecare an, de Crăciun. Ar trebui să mă supăr, dar, mai degrabă, mi-e milă de ei", spune Moş Crăciun, în autobiografia sa, povestită lui Jeff Guinn. Moşul spune că s-a născut în Lichia, o provincie situată în Turcia de astăzi. „Mi-au pus numele Nicolae, care înseamnă «învingător»", mai spune el.

Poveştile tradiţionale spun că Moşul e o adaptare a Sfântului Nicolae, un episcop generos care a trăit în secolul al IV-lea în Mira, Lichia. Povestea s-a transmis apoi din generaţie în generaţie, iar acum ştim cu toţii că în noaptea de 5 spre 6 decembrie toţi copiii cuminţi primesc dulciuri de la Moş Nicolae.În folclorul olandez, Moş Nicolae (SinterKlaas) călătoreşte pe un cal alb, pe nume Amerigo. Coloniştii olandezi au luat cu ei povestea lui Sinterklaas când au plecat spre America secolului al XVII-lea. Astfel, Sinterklaas s-a transformat, treptat, în Santa Claus (Moş Crăciun).

Pastorul american Clement Clarke Moore a scris un poem în care l-a descris pe Moş Nicolae drept un personaj dolofan şi jovial, care împarte cadouri. Publicat pentru prima dată în ziarul „Sentinel" din New York în 1823, poemul a devenit imediat foarte cunoscut.

Amândoi Moşii au ajutoare

Una dintre marile diferenţe între Moş Nicolae şi Moş Crăciun este felul în care cei doi se deplasează. Primul vine cu o navă cu abur numită Pakjesboot 12 şi apoi călătoreşte pe calul său alb Amerigo. Acesta are puteri magice, aşa că poate merge pe acoperişuri şi poate face salturi mari în aer. Moş Crăciun şi ajutoarele sale călătoresc însă cu sania trasă de reni, care au, la rândul lor, puteri supranaturale.

Amândoi moşii au nevoie de ajutoare pentru a pregăti cadourile: spiriduşii în cazul lui Moş Crăciun, Zwarte Pieten în cazul lui Moş Nicolae. În timp ce casa lui Moş Crăciun e o fabrică de jucării, Moş Nicolae, fiind foarte bogat, cumpără cadourile din magazine, iar ajutorul său le împachetează.

Şi cadourile sunt împărţite diferit de cei doi: Moş Crăciun le lasă sub brad, iar Moş Nicolae le pune în ghetuţele curăţate de cei mici. Dacă nu au fost cuminiţi, copiii sunt pedepsiţi de ambii moşi. Moş Nicolae le lasă o nuieluşă în loc de cadou, iar Moş Crăciun, doar cărbune, spune tradiţia. Şi în ceea ce priveşte rudele celor doi, poveştile sunt diferite. În timp ce Moş Nicolae nu are familie - este celibatar, ca episcop -, Moş Crăciun are o soţie.

Cu 100 de euro închiriezi un Moş

Pentru că mai sunt doar câteva zile până la sosirea lui Moş Nicolae, părinţii pot apela la câteva firme pentru a-şi impresiona micuţii. Teatrul Libelula îl închiriază pe Moş Nicolae la preţul de 100 de euro, dar acesta poate veni şi cu un spiriduş pentru încă 50 de euro. Moş Nicolae este o copie fidelă a lui Moş Crăciun - diferenţa e doar în culoarea mantiei, albastră de această dată. Moşul cu mustaţă, barbă şi perucă din blană naturală de iac va sta alături de copii 30 de minute.

Actorul Mihai Marinescu, interpretul lui Moş Nicolae, spune că micuţilor trebuie să le transmiţi bucurie şi multă iubire, aşa că nu merge niciodată la ei cu nuieluşa, deşi o aduce în discuţie doar pentru a crea suspansul. Moşul este informat de părinţi, care îi dau amănunte despre copiii lor. Cei mici află că Moşul a venit cu săniuţa trasă de reni, după ce a străbătut un drum lung şi special.

„Moş Nicolae este albastru, pentru că aceasta este culoarea de care suntem cel mai apropiaţi: este culoarea văzduhului, a cerului şi a apei", a spus actorul Mihai Marinescu.

Se mai pot face rezervări

Majoritatea evenimentelor au loc în malluri, iar Moşul vine la copii încărcat cu daruri în ghetuţe artizanale. Actorul Mihai Marinescu participă în această perioadă şi la evenimentele organizate de firme pentru copiii angajaţilor şi la petreceri private. „Rezervările au început încă de la sfârşitul lunii septembrie, dar se pot face şi cu o zi înainte", a spus directorul teatrului, Emilia Nechita.

O altă firmă din Capitală care închiriază Moşi Nicolae este Clown Party. Moşul în varianta lor este îmbrăcat într-o haină lungă, de culoare roşie cu verde şi cu pietricele. El poate fi închiriat pentru o oră la preţul de 250 de lei. Alături de Moş ar putea veni Spiriduşul, Renul sau Crăciuniţa, dar asta implică o sumă de 150 de lei.

Moş Nicolae le citeşte copilaşilor pilde şi povestioare dintr-o carte magică. Îi întreabă dacă şi-au ascultat părinţii şi, drept recompensă, primesc cadourile direct din mâna Moşului. Rezervările se pot face cu câteva zile înainte de data de 6 decembrie. O altă firmă la care părinţii pot apela pentru a le face o surpriză de neuitat micuţilor, în această perioadă, este Ţara Copilăriei. Moşul poate fi închiriat de aici doar de timişoreni, la preţul de 175 de lei pe oră. 

"Moş Nicolae este albastru, pentru că aceasta este culoarea de care suntem cel mai apropiaţi: este culoarea văzduhului, a cerului şi a apei."
Mihai Marinescu
actor Teatrul Libelula

Moş Nicolae locuieşte în comuna Şandra

Mos Nicolae



Povestea lui Moş Nicolae a început în urmă cu 73 de ani într-o localitate din judeţul Bihor, unde jumătate de sat poartă numele de Moş. Există inclusiv un Moş Crăciun. Anual, în preajma sărbătorii de Sfântul Nicolae, bătrânul, care locuieşte acum în Şandra, din Timiş, este asaltat de telefoane, dar mărturiseşte că „bufariul" (punga cu bani - n.r.) este gol şi că nu poate onora toate comenzile.

„Sună copii din localităţile astea de pe lângă - cred că au găsit numărul în cartea de telefon. Le spun că o să primească daruri, numai să fie cuminţi", povesteşte bătrânul. Acesta mărturiseşte că şi-ar dori să poată face faţă tuturor comenzilor, dar pensia este mică. „Nu e bufariul plin, ca să pot să împart la toţi copiii.

Dacă ar da Dumnezeu să fie plin, aş împărţi la toţi cei care au greutăţi, aşa cum am avut şi eu", a mai spus Moş Nicolae. Bătrânul îşi pune speranţa în lozul norocos, care i-ar permite să împartă daruri tuturor copiilor. „Dacă aş câştiga la loto, aş putea să fac cadouri la nenumăraţi copii. Nici să joc nu prea am cum, că pune baba mâna pe pensie şi nu-mi dă", spune Moş Nicolae râzând.

A învăţat să scrie în Armată

Moş Nicolae s-a născut în apropiere de oraşul Vaşcău din Bihor. „Am avut o copilărie grea pentru că la şase ani a murit tata şi am fost cinci copii. Pentru o femeie cu cinci copii era greu, mai ales după război", povesteşte bătrânul, aşezându-se cu greu pe o canapea. „E greu că nu am lichid între oase şi mă doare, în rest nu am nimic", a mai spus Moş Nicolae. Bătrânul a trăit atât sub legionari, cât şi sub comunişti, dar şi în democraţie.

„E bine şi acuma că ai de toate, numai că nu e bufariu plin", a mai spus el. Pentru că a intrat în „câmpul muncii" din copilărie, Moş Nicolae nu a putut face şcoală. A învăţat să scrie şi să citească în armată, într-un curs intensiv de patru luni în urma căruia a primit şi adeverinţa de patru clase. La 27 de ani, Moş Nicolae a venit în Banat, la Şandra, unde s-a căsătorit cu Maria. Numele de fată al soţiei era tot Moş, astfel că cei doi s-au căsătorit şi în acte abia în 1992, când bătrânul a primit o sumă de bani de la firma la care
lucra.

Evenimente

În Bucureşti, în perioada 3-5 decembrie, la Muzeul Ţăranului Român are loc un târg dedicat sărbătorii de Sfântul Nicolae. Ca în fiecare an, la 4 şi 5 decembrie, Muzeul Municipiului Bucureşti organizează Târgul I Love Handmade. Un târg de suvenire a început şi la Romexpo, şi încă unul este deschis la Sala Dalles. Şi în malluri găsiţi promoţii de Sfântul
Nicolae.

"Sună copii din localităţile astea de pe lângă Şandra - cred că au găsit numărul în cartea de telefon. Le spun că o să primească daruri, numai să fie cuminţi."
Nicolae Moş
73 de ani

"Nu e bufariul plin, ca să pot să împart la toţi copiii. Dacă ar da Dumnezeu să fie plin, aş împărţi la toţi cei care au greutăţi, aşa cum am avut şi eu."
Nicolae Moş
73 de ani

Moş Nicolae
Info
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite