Cea mai ghinionistă mireasă din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alison Smith, o scoţiană în vârstă de 29 de ani, are o poveste de viaţă fascinantă, ajungând să se mărite pentru a cincea oară.

Până la vârsta de 24 de ani, femeia avusese deja patru căsnicii, însă felul în care s-au încheiat relaţiile ei au adus-o în atenţia presei. Cu toate că relaţiile ei nu au mers aşa cum şi-a dorit, femeia refuză să creadă că nu are noroc în dragoste şi se pregăteşte să-şi pună din nou pirostriile.

După cum relatează presa britanică, Alison a avut şi ghinion, dar şi-a făcut-o şi cu mâna ei. Primul ei soţ, George Greenholme, a părăsit-o la doar zece zile după nuntă, deoarece acesta se îndrăgostise de mama ei. Scoţianca şi-a revenit destul de repede şi a rămas însărcinată cu un alt bărbat, care a părăsit-o însă înainte de-a o lua de nevastă.

Aşadar, cel de-al doilea soţ al ei a devenit Daniel Innes, care a ales să se însoare cu Alison Smith chiar dacă aceasta se pregătea să dea naştere unui copil. A fost însă părăsită şi de acesta, iar femeia s-a refugiat în braţele lui William McKellica, un bărbat de care a divorţat atunci când a aflat că el era bigam, fiind în continuare căsătorit cu fosta lui soţie.

Alex Shepherd, cel de-al patrulea soţ al femeii, alături de care a stat fix patru ani, a decis el să divorţeze, deoarece Alison avea un amant. Cei doi s-au căsătorit în anul 2008 şi au trei copii împreună, iar divorţul urmează să fie pronunţat în curând. Culmea, cel care urmează să-i devină soţ pentru a cincea oară, Matthew Hume, este chiar bărbatul cu care îl înşela pe Alex.

„I-am fost foarte loial acestei femei, dar şi-a găsit un alt bărbat. Au vorbit despre nuntă chiar dinainte de a divorţa de mine. I-am văzut împreună, e ciudat, dar nu am ce să fac", a spus Alex Shepherd.

Şi mai ciudat este faptul că doi dintre bărbaţii din viaţa lui Alison erau prieteni cu primul ei soţ, pe care l-a iertat că a înşelat-o cu mama ei. Mai mult, femeia a fost domnişoară de onoare atunci când George s-a căsătorit cu mama ei. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite