Adevarul.ro

În copilărie, ocupaţiile părinţilor, dar şi ale personajelor preferate de la televizor par meserii potrivite. Copiii nu-şi mai doresc să fie ca doamna educatoare de la grădiniţă, ci ca fotbalistul sau cântăreaţa de la televizor, pentru că ei muncesc puţin, dar fac bani mulţi.

Marian Roşu (clasa a III-a) vrea să devină fotbalist pentru că se joacă de mic în faţa blocului cu bunicul care-i tot spune că va deveni campion. Tot bunicul a fost cel care l-a înscris la o şcoală de fotbal. Marian a primit şi o „minge adevărată" de la tatăl lui şi spune că s-ar juca toată ziua cu ea.

Pentru Mihai Miron (clasa a II-a), viitorul este printre nori. I-a plăcut atât mult atunci când a zburat cu avionul împreună cu părinţii, încât îşi doreşte să înveţe să piloteze o aeronavă. Irinei Preda (clasa a II-a) îi place să fie mereu în centrul atenţiei, să se joace de-a prinţesele şi să îmbrace rochiile mamei. Aşa că vrea să devină fotomodel, dar nu oriunde, ci în Franţa, pentru că învaţă deja limba franceză.

Pentru Alin Popescu (clasa a IV-a), marea pasiune sunt poveştile. Îi place să le citească, să se pună în pielea personajelor şi să-şi imagineze că vede în jur ce descrie autorul în carte. Când va fi mare vrea să fie el cel care scrie cărţi despre „roboţei, maşinuţe, animale şi flori fermecate, Power Rangers şi Ninja" sau alte personaje pe care le va inventa.

Brânduşa Ştefănescu (clasa a III-a) merge la balet, face piruete, sărituri şi inventează mişcări de dans. Vrea să se facă balerină şi să-i încânte pe spectatori cu talentul ei.

Şcoala de meserii

Toţi cinci sunt elevi la „Şcoala Copiilor" din Bucureşti, un program care se adresează celor cu vârste între 6 şi 18 ani, lansat la începutul lui 2010. În primul an, şcoala a avut 30 de cursanţi - câte 10 pe trei grupe de vârstă: 6-8 ani, 9-11 ani şi 12-14 ani. Nu au avut înscrieri pentru grupa 15-18 ani, deşi la focus grupul organizat înaintea lansării programului au fost mulţi care au cerut includerea elevilor de liceu, cei mai presaţi să-şi decidă viitorul, explică directoarea şcolii, Gabriela Ionescu.

Programul este gândit pe 12 grupe care însumează 62 de meserii. Copiii se pot înscrie la una sau mai multe grupe, iar programul presupune întâlniri cu meseriaşii respectivi şi ateliere în care practică meseria discutată. Până acum, una dintre cele mai căutate grupe a fost cea de „artă", copiii fiind atraşi mai ales de meseria de pictor. Şi «sănătatea» a avut multe înscrieri, potrivit directoarei, însă e greu de spus dacă opţiunea aparţine celor mici sau familiei lor.

Copiii sunt atraşi şi de grupa „scenă", în special de meseriile de cântăreţ, balerină şi manechin. Şi meseria de arhitect are doritori, la fel şi cele de paleontolog - „copiii sunt fascinaţi de lumea dinozaurilor" -, astronom şi pilot.

Program prea aglomerat

La finalul fiecărei grupe, părinţii primesc un raport în care li se spune dacă cel mic are înclinaţie pentru vreuna dintre meserii. Gabriela Ionescu consideră această formulă mai benefică decât implicarea copilului în nenumărate activităţi extraşcolare diferite.

„Tendinţa noastră, a românilor, este să-i lăsăm să facă de toate, poate s-o lipi ceva de ei", explică directoarea. Dar un astfel de program îi oboseşte pe copii - nu se mai pot concentra la şcoală, încep să aibă rezultate slabe şi apare nevoia de meditaţii.

„În ţările din vest nu se întâmplă aşa. Copiii sunt selectaţi pentru activităţi în funcţie de aptitudini. La noi, selecţia este doar plata taxei."

Ideea acestui program despre meserii a venit tocmai pentru că Gabriela Ionescu, care lucrează de 18 ani în consultanţă şi instruire managerială, a văzut copii de vârsta fiicei ei de 9 ani, dar şi mai mari, care se risipeau în prea multe direcţii.

Momentan, programul este contra cost. Iniţiatoarea lui vrea însă să transfere activitatea unei asociaţii pe care urmează s-o înfiinţeze şi să obţină finanţare pentru a putea organiza astfel de cursuri gratuit, în şcoli.

Cei mici vor să devină vedete

Cei mai mulţi dintre copiii care au participat la un studiu desfăşurat în şcoli şi licee din ţară îşi doreau, în 2007, anul în care s-a făcut cercetarea, să devină vedete - cântăreţi sau actori. Aproape la fel de mulţi, 14%, visau să se facă doctori, farmacişti sau asistenţi medicali, 11% voiau să lucreze în presă, iar 9%, să devină constructori sau arhitecţi.

Pentru grupa de vârstă 9-14 ani, prima opţiune a fost cea de a deveni artist, în timp ce colegii mai mari (15-18 ani) au preferat meseria de jurnalist. Pentru toţi, a doua opţiune a fost pentru domeniul medical.

Cei mai mici dintre participanţii la studiu au optat şi pentru „munca de jos": gropar, cămătar sau vărzar. Cei mai mari însă visau să ajungă savanţi, manageri sau liber-profesionişti. La studiul realizat de Sensiblu în parteneriat cu UNESCO au luat parte 1.788 de elevi.

Meseria părinţilor sau a vedetei preferate?

Anei îi place să facă prăjituri şi ar dori să devină bucătar

Matei Ştefan are doar şase ani, dar are deja planuri de viitor. La grădiniţă îi place să scrie pe caietele speciale. Face asta şi acasă. Când se plictiseşte să se uite la desene animate sau să se joace, se apucă să deseneze litere şi cifre. „Când o să mă fac mare, vreau să fiu contabil", spune el. Îi place meseria asta pentru că a fost la mama lui la serviciu şi a văzut cum „se joacă cu cifrele". Dar n-ar fi rău nici dacă s-ar face fotbalist, pentru că-i place să se joace cu mingea pe teren. Sau „să joace în filme", dar musai la Hollywood, nu în România.

Şi sora lui, Ana (11 ani), vrea să se facă actriţă la Hollywood pentru că-i plac Miley Cyrus din „Hannah Montana" şi Selena Gomez din „Magicienii din Waverly Place".

Totuşi, prima opţiune a Anei pentru viitor este alta: „mi-ar plăcea să fiu doctoriţă, să tratez oamenii şi să îi ajut să fie sănătoşi". Apoi s-a gândit şi la o carieră de cântăreaţă, pentru că învaţă să cânte la chitara pe care a primit-o cadou, dar şi la una de bucătar, mai precis de cofetar, pentru că-i place să facă prăjituri împreună cu mama ei, Dana Ştefan (31 de ani).

Formarea opţiunilor

Copiii încep să aibă preferinţe pentru viitoare meserii în momentul în care intră în contact cu persoane pe care le admiră şi le respectă, explică psihologul clinician Aniela Minu.

„Ei îşi schimbă opţiunile de mai multe ori de-a lungul anilor. E ceva firesc şi propriu procesului de autodescoperire şi diferă de la copil la copil", adaugă psihologul. „Unii dintre ei îşi dau seama mai repede şi rămân fermi în decizia lor, alţii au nevoie de mai mult timp, de mai multe experienţe, sunt mai nehotărâţi şi oscilează între alegeri."

Dorinţa de a se face actor e ceva nou pentru Matei, probabil s-a luat după sora lui, spune mama. Dar despre cariera de fotbalist au avut deja o discuţie. „Vrea să se facă fotbalist pentru că se câştigă uşor banul şi călătoreşte foarte mult", i-a mărturisit Matei mamei lui.

Schimbarea modelelor

Matei se gândeşte să devină contabil, pentru că îi plac cifrele

„Copiii îşi doresc aprecierea, validarea şi confirmarea celorlalţi şi vor opta pentru acele meserii despre care aud sau văd că sunt privite cu apreciere şi admiraţie", explică Aniela Minu. „Dacă altădată copiii erau încurajaţi să înveţe ca să ajungă ca doamna educatoare cea iubită şi respectată, acum îşi doresc să fie vedete pentru că aşa au parte de apreciere, de bani şi nu este necesară prea multă muncă pentru a le obţine."

Dana crede că, momentan, nici Ana nu ştie exact ce vrea, dar o lasă să mai copilărească, pentru că „în ziua de azi, copiii se maturizează aşa de repede". Psihologul spune însă că este de dorit ca părinţii să-şi încurajeze copiii să-şi descopere cât mai devreme talentele, pentru a putea fi stimulaţi să se orienteze de mici către domeniile pentru care au înclinaţie.

"Mi-ar plăcea să fiu doctor, cântăreaţă sau actriţă de Hollywood."
Ana Ştefan
11 ani

"Când o să mă fac mare vreau să fiu contabil. Sau vreau să joc în filme."
Matei Ştefan
6 ani

De la librar şi rabin, la jurnalist şi trainer

Octavian Logigan (32 de ani) spune că n-a renunţat niciodată la „joaca de-a ce vrei să te faci când vei fi mare“. Scrie despre asta pe blogul lui (http://blog.joacadeamine.ro) şi şi-a construit viaţa profesională pornind de la premisa că „nu există aptitudine care să nu se poată dezvolta“.

Când era şcolar, în anii ’80, primele meserii care l-au fermecat - vânzător la mercerie, respectiv, la librărie - erau practicate în două magazine de la parterul blocului unde locuia. Era fascinat de mulţimea de produse colorate, atât de diferită de ceea ce vedea în alimentarele epocii, care aveau acelaşi lucru pe toate rafturile. Cu timpul însă, cele două magazine au fost înghesuite între patiserii şi consignaţii apoi au dispărut şi, odată cu ele, şi primele opţiuni profesionale al lui Octavian. La fel de trecător şi-a dorit să devină profesor de sport, după modelul profesorului lui „dedicat şi prietenos“, apoi rabin.

Visuri împlinite

„În adolescenţă am vrut să fiu actor, profesor de franceză, bibliotecar sau jurnalist“, îşi aminteşte Octavian. Şi, într-un fel sau altul, a devenit, chiar şi temporarar, tot ce şi-a propus, în cei 16 ani de când lucrează.

„Într-o primă fază a fost vorba de proiecte de traduceri, jurnalism sau profesorat“, povesteşte el. Apoi, cu opt ani în urmă, a început să lucreze la centrul de training Wordland International, unde este acum director general. „În jobul actual nu a trebuit să uit niciodată «ce vreau să fac când o să fiu mare» pentru că, pe lângă o constantă a vieţii profesionale, există mereu lucruri noi de care să mă bucur.“

Profesia trebuie să fie aleasă de copii, nu de familie

Copilul trebuie să fie cel care decide ce vrea să se facă atunci când va fi mare, rolul părintelui fiind, la modul ideal, de a-l „conduce din umbră" prin informaţiile, exemplele şi argumentele pe care i le prezintă, explică psihologul Aniela Minu.

„Şansele copilului de a face performanţă în orice domeniu ales, în condiţiile în care munca este făcută cu plăcere şi pasiune, sunt mult mai mari. Experienţa arată că acei copii care aleg profesii ca să le facă părinţilor pe plac, în cele din urmă, chiar dacă cu întârziere de ani de zile, aleg să se pregătească tot pentru ce şi-au dorit dintotdeauna."

Pentru a fi fotbalist, cântăreţ sau actor, copilul are nevoie de talent

Lipseşte un sistem de testare

Când îşi aleg meseria, cei mici se orientează după ce văd la televizor sau în familie şi din cauză că în şcoală nu există, încă, metode de a le testa aptitudinile, explică Graţiela Raţiu, Branch Manager la compania de cercetare şi consultanţă în domeniul resurselor umane Von Consulting.

La vârste fragede, copiii visează să devină cântăreţi, actori, fotbalişti, dar pe măsură ce se maturizează, cei mai mulţi îşi schimbă opţiunile. „Fac asta conştienţi că pentru astfel de domenii îţi trebuie talent pentru a ieşi în evidenţă sau ai nevoie de o susţinere la care nu toţi au acces", adaugă Raţiu.

Facultatea deschide drumuri

Totuşi, în cele mai multe cazuri, când sunt puşi să aleagă domeniul în care vor să muncească, copiii nu au de unde afla dacă meseria respectivă li se potriveşte sau dacă e de viitor.

„Mulţi tineri aleg o facultate fără a dori, de fapt, să profeseze în acel domeniu, ci doar pentru că acea facultate le poate deschide mai multe opţiuni de a intra pe piaţa muncii", spune specialistul în resurse umane.

„Poate că este util şi aşa, dacă după o astfel de primă formare, intră pe piaţa muncii şi îşi continuă specializarea în domeniul în care încep să activeze."

Joburile viitorului

Pe termen scurt, cele mai căutate joburi se vor regăsi în domeniile IT şi calculatoare. Va fi nevoie şi de ingineri specializaţi pentru domeniile de vârf ca industria auto sau cea electronică (domeniul tehnic), specialişti în biotehnologie, ingineri economişti (domenii de interferenţă), dar şi sociologi şi specialişti în comunicare (domeniul uman).

Pe termen lung, societatea va avea nevoie, cel mai probabil, de analişti în domenii financiare şi bancare, de specialişti în comunicare şi sociologi, consideră Graţiela Raţiu.

„Dacă tehnologiile se vor dezvolta în acelaşi ritm intens, în opinia mea, viitorul va avea forţă de muncă pe două niveluri: specialişti în domenii restrânse şi personal de calificare medie, format pe mai multe direcţii pentru a se putea adapta uşor la mai multe medii de lucru."