Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Ce se întâmplă cu blugii nespălaţi

3 ianuarie 2012, 18:06 |  Autor: Ramona Dragomir | 

Cuvinte cheie: Blugi, jeans, spălat, luni, impact, mediu, detergent,

Puteţi purta blugii timp de trei luni fără să fiţi nevoiţi să-i spălaţi.

Puteţi purta blugii timp de trei luni fără să fiţi nevoiţi să-i spălaţi.

 

Igiena este unul dintre lucrurile cărora oamenii le acordă o foarte mare importanţă, iar spălarea hainelor este capitală.

Cei care simt că trăiesc un chin pentru că sunt nevoiţi să-şi spele săptămânal blugii au acum motive de fericire, scrie presa britanică. Specialiştii susţin că au făcut teste care demonstrează că blugii nespălaţi timp de trei luni nu prind miros.

Rezultatele au la bază o cercetare realizată cu ajutorul a 30 de voluntari din Australia, care au purtat aceeaşi pereche de blugi cinci zile pe săptămână, timp de trei luni, fără a-i spăla în toată această perioadă.

Specialiştii în domeniu spun că această descoperire ar duce la scădea impactului negativ asupra mediului. O dată cu spălarea mai rară a blugilor, cantitatea de apă folosită ar scădea, la fel şi cea de detergent.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Cofeina, bat-o vina!

    La fel precum cafeaua, ceaiurile negru, verde şi alb conţin cofeină, substanţa care ne trezeşte ...

    Pepsi s-a dat de gol: Mountain Dew poate dizolva cadavrul unui șoarece

    După ce un client a dat compania în judecată pentru că a găsit un șoarece în băutura sa, Pepsi ...

    Udrea s-a pupat lângă vâsc cu un fan la Predeal

    Ministrul Turismului şi Dezvoltării, Elena Udrea, a fost surprinsă pe străzile din Predeal, în ...

    VIDEO – O familie din București a ajuns cu mașina în prăpastie. Un copil de 7 ani este în comă profundă GALERIE FOTO

    Accident spectaculos astăzi aproape de intrarea dinspre Sibiu în stațiunea Păltiniș. Un bucure ...

    Pistolarul din balcon cu tătic şef de vamă

    În noaptea de 30 spre 31 decembrie, un tânăr de 23 de ani a tras cu pistolul de la balconul unu ...

    Top 10 candidaturi-caricaturi. Cele mai penibile personaje de pe scena politică

    Numeroase candidaturi cu iz de banc au marcat politica de după Revoluţie, unele dintre acestea ...

    Cea mai deprimantă zi din 2012 este astăzi. Ce puteţi face să scăpaţi de această stare

    Vi se pare că astăzi vi se întâmplă cele mai rele lucruri şi nu sunteţi capabili să rezolvaţi p ...

    Cabinele de clasa I din Airbus A380 seamănă izbitor cu camerele de pe nava din Star Trek

    Cabinele de clasa business de pe aeronavele Airbus A 380 ("superjumbo") folosite de compania Qa ...

    Stonehenge are un „strămoş“ cu 800 de ani mai bătrân

    Arheologii au găsit într-un arhipelag din Scoţia un templu mult mai vechi şi mai complex decât ...

    Şi-a îngropat maşina de frica soacrei

    După ce a adus mașina din Italia și a înmatriculat-o pe numele soacrei, suspectul riscă acum o ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole