Cât de mult se gândesc bărbaţii la sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Domnii au mai des gânduri erotice decât doamnele
Domnii au mai des gânduri erotice decât doamnele

Un bărbat are gânduri erotice, în medie, de 19 ori pe zi şi aproape la fel de multe despre mâncare.

Faptul că bărbaţii au gânduri cu tentă sexuală mai frecvent decât femeile nu mai este un secret. Noile cercetări realizate de specialişti americani arată însă că acestora le fuge gândul la sex de 19 ori pe zi, nu de 8.000 de ori, cât se credea până acum. În schimb, femeile nu sunt la fel de preocupate de acest aspect, ele gândindu-se doar de 10 ori pe zi la sex. Astfel, în urma cercetării s-a demonstrat că un bărbat se poate gândi la sex de la o dată pe zi la 388 de ori, în timp ce femeile nu depăşesc 140 de ori. De asemenea, mintea bărbaţilor este mai ocupată decât cea a partenerelor lor cu gânduri despre somn, mâncare şi alte nevoi biologice.

Femeile îşi ascund fanteziile

Datele au relevat faptul că bărbaţii se gândesc la mâncare aproape la fel de des ca la sex (de 18 ori pe zi), iar gândurile despre somn apar zilnic de 11 ori. În schimb, femeile se preocupă de mâncare de 15 ori pe zi, iar de somn de 8 ori.O explicaţie pentru faptul că femeile au înregistrat rezultate mai scăzute decât bărbaţii în privinţa închipuirilor cu tentă sexuală ar fi că nu au declarat exact la ce se gândeau, deoarece se temeau de impresia pe care şi-o vor face ceilalţi despre ele, precum şi din cauza faptului că sexualitatea nu corespunde cu aşteptările tipice ale femeilor.

Totuşi, specialiştii susţin că frecvenţa acestor gânduri depinde de cât de confortabil se simt oamenii în acest context, nu neapărat de gen. „Dacă ar trebui să ştiţi un lucru despre o persoană pentru a prezice cel mai bine cât de des se gândeşte la sex, ar fi bine să aflaţi ce părere are despre sexualitate. Contează mai puţin ce sex are", a declarat pentru presa britanică Terri Fisher, profesor de psihologie la Universitatea Mansfield din Ohio (SUA).

Stereotip discreditat

Prin această cercetare, specialiştii au vrut să discrediteze stereotipul conform căruia un bărbat se gândeşte la sex o dată la şapte secunde, ceea ce înseamnă de 8.000 de ori în 16 ore în care o persoană stă trează. Profesorul Fisher a menţionat şi faptul că exagerările studiilor anterioare pot avea un efect negativ asupra bărbaţilor care nu se încadrau în tipar.

" Un bărbat care nu se gândea la sex la fiecare şapte secunde credea că este ceva în neregulă cu el. "
Terri Fisher profesor de psihologie

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite