„Căsnicia“ de la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relaţia de muncă  se poate transforma uşor într-una intimă
Relaţia de muncă se poate transforma uşor într-una intimă

Petrecem atât de mult timp la birou, încât a devenit practic o a doua casă, iar colegii – o familie. Astfel, mulţi ajung în situaţia de a avea pe cineva care le este la fel de apropiat ca un veritabil partener de viaţă. Lucrurile se complică dacă apare şi o relaţie intimă.

Nevasta de la birou sau, după caz, soţul se recrutează de obicei dintre persoanele cu care lucrezi în mod direct. Munca în echipă favorizează cunoaşterea profundă, crearea unei relaţii de încredere, precum şi o prietenie specială născută din împărtăşirea bucuriilor, dar şi a grijilor de zi cu zi.

În principiu, o astfel de relaţie este benefică pentru că salariaţii care se simpatizează colaborează mai bine, dar, atunci când se şterg graniţele dintre colegialitate şi intimitate, pot apărea probleme. Totodată, nu de puţine ori se întâmplă ca partenerul real de viaţă să devină gelos pe omologul său de la birou.

„În urmă cu câţiva ani, ajunsesem să fiu foarte apropiată de un coleg de la agenţia imobiliară la care lucram. Eram la început şi mi-era cam frică să umblu singură pe teren, să intru în tot felul de case, aşa că am fost bucuroasă când Valentin s-a oferit să lucrăm în doi. Făceam o echipă perfectă, aveam o strategie bine pusă la punct de a trata cu clienţii, el era «poliţistul rău» şi eu cel bun. Fiind mereu pe drumuri, vorbeam foarte mult despre toate problemele noastre, mâncam împreună, ba chiar ne făceam şi cumpărăturile împreună când aveam timp. Iar când nu eram la muncă, vorbeam des la telefon, pentru că în meseria asta apar mereu clienţi noi", povesteşte Claudia Baciu (30 de ani), din Bucureşti.

Cum era de aşteptat, prietenul ei a început să fie deranjat de această intimitate cu colegul Vali, mai ales că de multe ori mergeau la vizionări de case seara şi se întorcea acasă pe la 20.00-21.00. „Degeaba îi tot explicam că Valentin are o prietenă şi se gândeşte să se însoare, că el făcea crize de gelozie din ce în ce mai des. Atâta m-a bătut la cap pe tema asta că, până la urmă, m-am mutat la o altă firmă", îşi aminteşte Claudia.

Avantajele vieţii de cuplu

Existenţa unei astfel de relaţii privilegiate la birou aduce o mulţime de avantaje nu doar pe plan profesional, ci şi în plan personal. Spre exemplu, într-o perioadă extrem de aglomerată sau când se lucrează la un proiect important, cei doi „soţi" îşi pot oferi suport emoţional, încurajându-se reciproc.

Acelaşi lucru este valabil şi când unul dintre cei doi are o problemă personală. Partenerul de la birou îţi poate servi drept confident, fără teamă că va afla toată instituţia problemele sale. Totodată, cunoscându-l bine, acesta este în măsură să ofere sfaturi şi soluţii. „Soţii" de birou au tendinţa de a fi persoane care se completează reciproc în materie de abilităţi şi metode de abordare a problemelor, ceea ce face cuplul respectiv mai productiv, susţin specialiştii în resurse umane.

Salariaţii angajaţi în astfel de relaţii apropiate sunt mai puţin stresaţi pentru că au pe cineva cu care să se simtă bine la birou, să glumească şi să bârfescă. De asemenea, ei se simt mai în siguranţă în ceea ce priveşte situaţia profesională, pentru că în doi este mai uşor de depistat o nemulţumire a şefului sau un atac din partea altor colegi.

Riscurile „mariajului" de la job

Relaţia prea apropiată dintre doi colegi nu trece niciodată neobservată de restul colectivului şi, de multe ori, se găsesc persoane care să se simtă iritate şi să-i acuze pe cei doi „soţi" că şi-au făcut o gaşcă a lor. Cei vexaţi se vor considera daţi la o parte, ignoraţi, chiar persecutaţi, ceea ce poate da naştere unor conflicte serioase. Chiar şi carierele celor doi pot fi puse în pericol dacă asemenea acuzaţii ajung la urechile şefilor sau la biroul de resurse umane.

Pe de altă parte, ca orice căsnicie, şi cea de birou se poate destrăma la un moment dat, iar consecinţele sunt neplăcute. Foştii „soţi" ajung să nu mai funcţioneze bine în aceeaşi echipă, iar starea de tensiune poate afecta munca întregului colectiv, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care cei de la resurse umane nu privesc deloc cu ochi buni relaţii de această natură.

"Este o relaţie riscantă pentru că nu poţi şti dacă în joc nu intră cumva proiecţia publică, altfel spus dacă te-ai îndrăgostit de persoana respectivă pentru ceea ce este în sine sau pentru rolul pe care îl joacă.
Luminiţa Cernat  psiholog, România

35% din „cuplurile" de la serviciu recunosc că discută cu partenerul-coleg detalii legate de viaţa lor intimă.

Prea multă intimitate strică

Oricât de benefică ar fi pe plan profesional, o relaţie privilegiată cu un coleg de sens opus poate crea mari probleme. Pericolul apare când relaţia devine prea apropiată, avertizează psihoterapeutul american Sharon O'Neill, autoarea volumului „Scurt ghid pentru o căsnicie fericită". „Odată cu confidenţele, se profilează ideea că acea persoană te înţelege cu adevărat, este mai apropiată de tine şi de nevoile tale decât soţul ori soţia reală, iar dacă există fie şi umbra unei atracţii este uşor să se ajungă la relaţii de altă natură", explică specialistul. Într-un astfel de moment de criză, este foarte uşor să se treacă de la o relaţie amical-profesională la una intimă, ceea ce poate complica foarte mult situaţia, mai ales atunci când este vorba de o legătură ilicită.

Chiar şi atunci când ambii parteneri sunt liberi, o relaţie sentimentală între colegi poate avea consecinţe negative. Cei doi vor fi ţinta nu doar a bârfelor, ci şi a resentimentelor şi acuzaţiilor de favoritism, atunci când unul dintre „soţi" deţine o funcţie mai importantă în instituţie. Psihologii mai atrag atenţia că o relaţie la locul de muncă este dificil de gestionat, pentru că se ajunge rapid la un sentiment de saturaţie şi de monotonie atunci când petreci literalmente fiecare clipă a vieţii tale cu o anume persoană.

Dragoste neîmpărtăşită

O altă problemă serioasă poate apărea atunci când unul dintre cei doi soţi-colegi nu are o relaţie stabilă în viaţa reală şi ajunge să se dedice mai mult decât ar fi firesc partenerului de birou şi să înceapă să se considere o adevărată „soţie".

Astfel, un banal covrig cumpărat în drum spre birou nu mai este doar o dovadă de colegialitate, ci o datorie, întocmai aşa cum o soţie pregăteşte dimineaţa un pacheţel cu mâncare. Cel vizat s-ar putea să nu-şi dea seama decât foarte târziu că partenera de muncă nutreşte sentimente dincolo de afecţiunea firească între prieteni.

„Este o relaţie riscantă pentru că nu poţi şti dacă în joc nu intră cumva proiecţia publică, altfel spus dacă te-ai îndrăgostit de persoana respectivă pentru ceea ce este în sine sau pentru rolul pe care îl joacă", relevă psihologul Luminiţa Cernat, din Bucureşti. Problematic este şi faptul că se pierde distincţia dintre viaţa privată şi cea profesională, care trebuie să fie separate pentru a se crea un echilibru, mai spune specialistul.

„Acest gen de relaţii nu trebuie blamate din start, dar cei care se aventurează pe acest teren minat ar trebui să conştientizeze pericolele la care se expun. În opinia mea, singura soluţie este sacrificarea relaţiei profesionale, fie prin schimbarea locului de muncă a unuia dintre cei doi sau măcar prin mutarea într-un alt departament, astfel încât ei să nu mai lucreze efectiv împreună. Este un dublu avantaj, pe de-o parte relaţia sentimentală are mai multe şanse de a se dezvolta în mod firesc, iar, pe de altă parte, dacă relaţia intimă ia sfârşit, cei doi sunt scutiţi de a se vedea zilnic şi de a colabora ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat", conchide Luminiţa Cernat.

Cum se recunoaşte un partener de birou

Fenomenul soţilor de birou este destul de frecvent, relevă CNN, citând un sondaj realizat de site-ul de recrutări vault.com, potrivit căruia 23% dintre angajaţii chestionaţi au declarat că au un astfel de partener. Pentru a determina dacă se poate vorbi de o astfel de relaţie privilegiată, specialiştii site-ului amintit au stabilit un set de criterii în funcţie de care îţi pot da seama dacă ai o soţie sau un soţ de serviciu:
1. Te bazezi pe o anume persoană când vine vorba de a-ţi procura rechizite de birou, gustări sau o aspirină.
2. Aveţi glumele ştiute doar de voi şi izbucniţi simultan în râs de la prima replică.
3. Îţi poţi permite să vorbeşti deschis cu această persoană despre cum îi stau hainele cele noi, cum îi vine coafura sau chiar despre igiena personală. Nu te jenezi să-i atragi atenţia că i s-a întins rimelul pe faţă ori că are şliţul descheiat la pantaloni.
4. Când se întâmplă ceva special la birou, alergi într-un suflet să-i spui noutatea şi să comentaţi împreună.
5. Sunteţi atât de apropiaţi, încât vă completaţi frazele fără probleme.
6. În pauza de masă, ştii ce vrea celălalt să comande fără să-l mai întrebi, inclusiv cum preferă cafeaua.
7. Persoana respectivă ştie la fel de multe despre viaţa ta personală ca partenerul real ori ca un prieten din copilărie.

90% sunt relaţii platonice

Deşi partenerii din viaţa reală privesc deseori cu suspiciune existenţa unui „soţ" de birou, studiile arată că în 90% din cazuri este vorba de relaţii strict platonice. Angajaţii cei mai susceptibili a avea astfel de relaţii speciale sunt cei ce lucrează în domenii precum marketing, vânzări sau resurse umane, relevă un studiu realizat de firma americană Captivate Networks. Domeniile mai puţin favorabile apariţiei acestor relaţii sunt finanţele şi IT-ul. Relaţia este atât de apropiată, încât 63% dintre angajaţii implicaţi în astfel de relaţii discută probleme de sănătate cu partenerul de birou, 53% vorbesc despre necazurile lor de acasă, iar 35% au recunoscut că îşi povestesc chiar şi detalii legate de viaţa intimă.

Sfaturi pentru o „căsătorie" profesională fericită

Cel mai bun mod de a gestiona o „căsnicie" de serviciu este să ai grijă ca relaţia cu „soţia" de la birou să se menţină în limitele de siguranţă ale unei simple prietenii.

Foarte important este ca relaţia să nu îmbrace un caracter exclusivist, notează CNN, citând o analiză realizată de careerbuilder.com. Acest lucru se poate face prin includerea sistematică a altor colegi în discuţii care vizează un proiect al întregului colectiv. Nu vă bazaţi exclusiv pe sfaturile „soţului"/„soţiei" de birou, indiferent de competenţa profesională a persoanei în cauză. Cereţi sfaturi şi altor colegi şi arătaţi că le preţuiţi ajutorul.

Chiar dacă vă simţiţi foarte apropiaţi de partenerul de la birou, amintiţi-vă că sunteţi doar „tovarăşi de detenţie", nu tovarăşi de viaţă. Nu împovăraţi relaţia cu confidenţe de natură intimă, pentru a nu crea premisele unei apropieri pe plan sentimental. În plus, în acest mod, pauzele de cafea sau de prânz vor rămâne un moment de respiro, de glume şi conversaţii lejere, în loc să se transforme în şedinţe de văicăreală continuă despre problemele personale. Dacă relaţia devine prea sufocantă, încercaţi să sugeraţi discret „jumătăţii" dumneavoastră profesionale că aveţi nevoie de mai mult spaţiu. Trebuie să procedaţi cu tact, pentru că şi într-o „căsnicie" colegială, un divorţ poate fi foarte neplăcut.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite