„Capul“, un hacker în blană de oaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
1.000 de euro a câştigat într-o lună Ionuţ de pe urma site-urilor sparte
1.000 de euro a câştigat într-o lună Ionuţ de pe urma site-urilor sparte

Un tânăr de 19 ani se poate „lăuda“ deja cu o viaţă dublă: cea de hacker şi cea de specialist în securitate online. De la legalitate la ilegalitate este doar o linie fină. Cei care jonglează cu aceste categorii sunt hackerii, care, spun ei, pot fi şi buni, nu numai răi.

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, hacker înseamnă spărgător de reţele computerizate, însă partea pozitivă a acestei activităţi vine din faptul că unii dintre ei fac acest lucru pentru a depista breşele de securitate şi a sesiza administratorul site-ului sau al contului în acest sens.

Din această categorie a făcut parte şi Ionuţ (acesta este un pseudonim pe care l-am atribuit hackerului, deoarece a vrut să-şi păstreze anonimatul), un tânăr de 19 ani, actual student la Politehnică şi cunoscut în mediul online cu numele de „Capul". Acest pseudonim ascunde, de fapt, omul care gândeşte strategiile prin care hoţii virtuali reuşesc să nu fie prinşi de autorităţi. În acelaşi timp, el lucrează şi la o firmă de securitate online.

Cinci ani de „vechime în muncă"

„Mi-am început activitatea în urmă cu patru-cinci ani, când am umblat prin comunităţile româneşti de securitate sau de hacking. La început a fost pasiune şi, în plus, învăţam mereu lucruri noi", rememorează tânărul perioada în care era novice.

Din vremea când era doar un hacker bun, Ionuţ se poate mândri cu depistarea breşelor de securitate pentru site-urile creativemonkeyz.com (bine cunoscutul site al robotzilor Foca şi MO), hmultiplex.ro, bgs.ro, antena1.ro, antena3.ro, adevarul.ro, nasa.gov, royalnavy.mod.uk, telegraph.co.uk.

Tranziţia de la „băiat bun" la hoţ

Cu timpul însă, tentaţia unui câştig material mai consistent l-a transformat în băiat rău. „Am avut clienţi care-mi spuneau că au un magazin online şi trebuie securizat, pentru a nu fi spart de competiţie. Între timp, au mai apărut şi oameni care voiau să fure clienţii de pe alte site-uri, iar eu trebuia să sparg platforma şi să iau datele referitoare la clienţi. Este ilegal ce fac, dar nu simt ilegalitatea în sine. Eu nu fur fizic din buzunar, ci reprezint mâna sensibilă, sunt un fel de complice", mai spune Ionuţ. Tocmai pentru că prin această activitate intră în ilegalitate, a fost mult mai incitant şi chiar mai bănos. Astfel, tânărul poate câştiga între 200 şi 1.000 de euro pentru un site spart.

Scamurile, o afacere prosperă

Activitatea principală a lui Ionuţ este crearea scamurilor, adică o copie fidelă a  paginilor originale, cu scopul de a fura date. „Cei mai mulţi clienţi îmi cer scamuri pentru anunţuri de vânzări de maşini. Dacă la început făceam doar o simplă pagină scam, acum folosesc aplicaţii care postează singure anunţuri false. Partea mea în această activitate este de a face rost de IP-uri, pentru a putea plasa informaţia pe internet, pe care le iau de la utilizatori străini. Aceste informaţii le găsesc pe anumite site-uri pe care le sparg. Ulterior, mă ocup şi să nu-mi fie prinşi clienţii", detaliază „Capul" câţiva paşi din strategia lui de hacking. El mai spune că românii pot sta liniştiţi pentru că nu sunt „vânaţi" de cei interesaţi să se îmbogăţească prin aceste metode. În schimb, americanii, italienii, englezii şi francezii sunt primii vizaţi.

Toate aceste afaceri nu pot avea însă profit fără credulitatea clienţilor. Posesorul anunţului fals încearcă să stoarcă bani de la client, însă totul
este cu ştirea celui din urmă, care este de acord să-i dea vânzătorului un avans, pe încredere, mai ales dacă vorbeşte la telefon cu aşa-zisul vânzător. Dacă acesta din urmă este fată şi mai ştie şi engleză, afacerea este garantată, potrivit spuselor oamenilor din domeniu.

Feţele ascunse  ale hoţului virtual

O astfel de existenţă  nu poate fi împărtăşită oricui. De aceea, un hacker are, de cele mai multe ori, o viaţă dublă. „Nu este bine ca prietena să ştie cu ce mă ocup pentru că fetele nu sunt obişnuite cu aceste lucruri şi vorbesc fără să-şi dea seama şi, fără să vrea, partenera îmi poate face rău. Părinţii mei ştiu cu ce mă ocup, însă nici lor nu le dau detalii. Le spun în mare. La început le-am povestit mai multe pentru că eram incitat de ideea că sparg site-uri, dar cu timpul mi-am rezumat povestirea", spune Ionuţ. În schimb, la facultate nimeni nu cunoaşte ce se ascunde în spatele lui. Discuţiile cu colegii se rezumă la „copilării", legate de teme sau de ieşirile la grătar. Amicii ştiu doar că se pricepe la calculatoare şi mai sparge câte un site.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite