Adevarul.ro

Laura şi Florian Câmpean se întorc în paginile ziarului „Adevărul“ cu poveşti de la mii de kilometri distanţă, care vor ajunge la voi, cititorii, în fiecare zi de luni. După aproape 12 luni de absenţă, românii stabiliţi în satul ecologic brazilian Piracanga reiau povestea despre viaţa lor ca un film turnat la 9.500 de kilometri de casă.

Stau în hamac, e în jur de 7.00 seara, ploaia s-a oprit după două zile şi toate cântecele din Piracanga s-au întors la locul lor acasă: corul de greieri şi de tot felul de insecte pe care nu le cunosc pe nume îmi ţine de urât în seara asta. Florian e plecat de dimineaţă la Ilheus, cu treabă, iar Sasha doarme sus, în cameră.

Mai citeşte şi:

Româncă în Vanuatu, ţara ultimilor canibali

Tocmai m-au vizitat Margarita şi fiul ei, Omcar. Mi-au adus prăjitură cu banane şi au venit să vadă dacă am nevoie de ceva - ştiau că sunt singură azi, fără Florian, doar cu copilul. Le-am spus că sunt bine şi că mă apuc de lucru - am de scris din nou pentru „Adevărul". Le-am mai zis şi că sunt tare bucuroasă: prietenia noastră cu „Adevărul" continuă... şi asta înseamnă noi şi noi poveşti de spus pentru mine, noi şi noi poveşti de citit pentru cei de Acasă.

Povestea continuă

Sunt 11 săptămâni, aproape 12, de când ne-am întâlnit ultima oară. Eu din Brazilia şi voi de Acasă. Acasă, cu A mare, pentru că aşa simt când mă gândesc la România. 11 săptămâni, aproape 12, de când în viaţa noastră, a mea şi a lui Florian, a intrat Sasha - o bucurie de copil. 11 săptămani, aproape 12, de când Lumii mele i s-a adăugat o nouă dimensiune, şi nu e deloc mititică: 65 de cm la două luni şi jumătate, cât măsoară deja copilul ăsta, e ceva!

11 săptămâni, aproape 12, în care am simţit că zbor, că zburd, că sunt fericită, în care am simţit şi că nu o să ies niciodată din depresia de după naştere, în care m-am simţit puternică şi curajoasă, în care m-am descoperit mică şi fricoasă, în care mi-am pus mii de întrebări, mi-am dat sute de răspunsuri, am râs, am plâns, mi-am amintit să respir, să mă rog, să meditez, să dansez, sa cânt cântece de leagăn cu vocea mea de speriat pisicile, să inventez versuri, să mă reinventez!

11 săptămâni, aproape 12, în care am aflat despre mine că nu mai vreau să joc rolul lui „Wonder Woman", că nu mai vreau să salvez omenirea, că vreau să-mi dau voie să spun „ajută-mă", că vreau să-mi dau voie să recunosc că nu pot să le fac pe toate la perfecţie şi că toate sunt deja perfecte aşa cum sunt. Multe ne învaţă copiii ăştia mici.

Multe ne învaţă despre ei, multe ne învaţă despre noi, despre ce e în noi de rezolvat, de iubit, de acceptat, de iertat, de hrănit. Multe am învăţat de când sunt mămică. Şi o să avem timp să vorbim despre toate cele pe îndelete, săptămână de săptămână, exact aici, în „Viaţa prin balonul roz".

Musafiri-surpriză de la „Adevărul"

Suntem tot în Piracanga. Da, satul acela eco, aflat pe mal de Ocean Atlantic, având în spate jungla şi în faţă întinderea nesfârşită de apă. Da, suntem tot noi, Laura şi Florian, românii care au lăsat în spate viaţa la oraş şi munca la corporaţie în România şi au venit în Brazilia să nască un copil, să trăiască simplu şi în ritm lent, să crească în iubire, în conştiinţă, în adevăr.

Ziariştii de la „Adevărul“ în vizită în Piracanga, la familia Câmpean

Iar cea mai mare surpriză a anului acesta, până acum, a fost că ne-am trezit la noi în bătătură cu 9 (nouă!!!) jurnalişti de la „Adevărul", veniţi până în Piracanga să ne cunoască şi în carne şi oase, nu numai din scris, şi să vadă cu ochii lor dacă Piracanga asta chiar există şi chiar e aşa de frumuşică precum o descriam în poveştile mele. Şi bag de seamă că le-a plăcut şi de noi, şi de viaţa în Piracanga, de am bătut palma pentru o nouă serie de povestiri de peste mări şi ţări.

Urcaţi din nou în Balonul Roz!

O să scriu despre Oameni. Despre Iubire. Despre Emoţii, Gânduri şi Revelaţii. O să scriu despre cum trăiesc oamenii. O să scriu despre copii, despre mame şi despre taţi. O să scriu despre bucurii, tristeţi, râsete şi lacrimi. O să scriu despre zâne ale pădurii şi spiriduşi, despre îngeri şi despre Spirit, o să scriu despre obiceiuri, călătorii, culori şi arome, gusturi şi mirosuri, sunete şi imagini, o să scriu despre tot ce înseamnă Viaţa, aşa cum o văd şi o simt eu, în colţul ăsta de lume în care am ales să trăiesc o bucată de vreme.

O să călătorim împreună prin Balonul Roz, locul în care orice minut de viaţă este un cadou venit să ne înveţe despre noi înşine.

Stau în hamac, a trecut deja de ora 8.00, Florian a venit acasă şi mi-a adus ciuperci la cutie (va fi prima dată când mănânc ciuperci în Brazilia!!!), Sasha doarme şi concertul de greieri şi de insecte ale căror nume nu le cunosc continuă neîntrerupt. Iar eu mă simt fericită, binecuvântată şi în mare şi profundă linişte înlăuntrul meu.

Bine v-am regăsit, Oameni frumoşi de Acasă!