A descoperit că soțul ei mai era căsătorit încă o dată de pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Facebook
Facebook

Facebook a devenit un instrument de a descoperi partenerii adulteri. Un bărbat din Statele Unite ale Americii a fost acuzat de bigamie după ce actuala sa soție a descoperit-o pe fosta lui nevastă, de care nu divorțase, pe rețeaua socială.

Potrivit Associated Press, Alan O'Neill s-a căsătorit prima dată în 2001. În 2009 și-a părăsit soția, dar nu a divorțat niciodată de ea. În luna decembrie a aceluiași an, bărbatul și-a schimbat numele. Astfel, el a devenit O'Neill, după ce înainte se numea Alan Faulk. După câteva săptămâni, el se însura cu noua sa soție.

Prima soție nu a aflat până de curând de existența soției cu numărul doi. Până într-o zi când Facebook a listat-o pe aceasta în lista de "Persoane pe care s-ar putea să le cunoști„. Când a accesat profilul acesteia, soția cu numărul 1 a avut un șoc, văzându-și soțul căsătorit a doua oară.

După acest eveniment, prima soție l-a contactat pe Faulk, iar acesta a recunoscut că știa că este într-o situație de bigamie, dar a rugat-o să nu dezvăluie nimic până nu rezolvă situația.

Cu toate acestea, bărbatul este acuzat acum de bigamie în statul american Washington, iar dacă va fi găsit vinovat, ar putea fi condamnat la un an de închisoare.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Banner Adevărul Life
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite