FOTO Ce face un actor pentru un rol: 9 transformări spectaculoase de la Hollywood

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Charlize Theron în "Monstru"
Charlize Theron în "Monstru"

Dedicarea unui actor profesionist pentru munca sa este totală. O demonstrează vedetele din Cetatea Filmului, care au renunţat la aspectul fizic aproape perfect pentru a juca rolurile obţinte din pelicule celebre precum "Maşinistul", "X Men" sau "Jurnalul lui Bridget Jones".

1. Christian Bale în "Maşinistul"

Actorul britanic a dat jos o treime din greutatea lui corporală pentru a juca personajul lui Trevor Reznik, un bărbat care suferea de insomnie cronică. Christian Bale a mâncat doar un măr şi o conservă de ton pe zi până a ajuns la 54 de kilograme pentru rolul obţinut în "Maşinistul".

Christian Bale în "Maşinistul"

2. Rebecca Romijn în "X Men"

"Super-eroina" Rebecca Romijn şi-a transformat considerabil trupul perfect pentru a o întruchipa pe "albastra" Mystique. Blondul auriu al actriţei a devenit roşu aprins, iar corpul ei a fost vopsit integral în albastru. Totodată, pentru a da impresia că are solzi, i-au fost lipiţi fulgi de porumb pe trup. Pentru a ajunge la aspectul final pentru personajul "Mystique", cinci persoane au lucrat câte nouă ore la transformarea Rebeccăi, la fiecare filmare.

Rebecca Romijn în "X Men"

3. Demi Moore în "GI Jane"

Chiar şi astăzi, trupul şi chipul lui Demi Moore sunt adevărate "mistere", actriţa americană arătând la 49 de ani ca la 29. Chiar dacă Moore nu a fost nevoită să se îngraşe sau să slăbească pentru rolul personajului după care a fost denumit şi filmul, actriţa a trebui să renunţe la podoaba capilară.

Demi Moore în "GI Jane"

4. Renée Zellweger în "Jurnalul lui Bridget Jones"

Pentru o femeie, nouă kilograme în plus sunt o povară greu de suportat, cel puţin psihic. Dar actriţa americană Renée Zellweger nu s-a sfiit să renunţe la silueta trasă prin inel pentru a o întruchipa personalul principal al peliculei, Bridget Jones. Zellweger a depus nouă kilograme mâncând zilnic mai multe pizza, batoane de ciocolată şi sandwich-uri cu unt de arahide.

Renée Zellweger în "Jurnalul lui Bridget Jones"

5. Jonah Hill în "21 Jump Street"

Actorul american a procedat la fel ca Christian Bale în "Maşinistul", pentru rolul din "21 Jump Street", peliculă ce urmează să apară pe marile ecrane în 2012. El a slăbit aproape 14 kilograme, deşi s-a consacrat iniţial ca un actor "comic pentru că este grăsuţ" în filmul "Un pic însărcinată" ("Knocked Up") din 2007.

Jonah Hill în "21 Jump Street"

6. Charlize Theron în "Monstru"

Cuvântul "monstru" şi Charlize Theron nu sună bine împreună, ba chiar este greu să ţi-o imaginezi pe frumoasa blondină mai puţin... "frumoasă". Cu toate acestea, producătorii filmului "Monstru" au văzut în Charlize Theron actriţa perfectă pentru a interpreta personalul lui "Aileen Wuornos". Fostul fotomodel s-a transformat într-un anti-model cu experienţă în prostituţie şi crimă. "Schimbarea la faţă" a lui Charlize Theron a necesitat decolorarea sprâncenelor, punerea unei danturi false, dar şi 13 kilograme în plus pe trupul ei perfect.

Charlize Theron în "Monstru"

7. Eric Stoltz în "Masca"

Dacă nu numele, chipul lui Eric Stoltz îl asociem cu cel al lui William Dunn din serialul de succes "Anatomia lui Grey" ("Grey's Anatomy"). Însă, în 1985, el a jucat rolul lui Roy L."Rocky" Dennis din filmul "Masca". Echipa de machiaj de pe platou a reuşit să transforme chipul bine proporţionat al lui Stoltz într-unul diform, personajul lui fiind un copil diagnosticat cu o boală rară şi foarte gravă de oase.

Eric Stoltz în "Masca"

8. Tom Cruise în "Furtună tropicală"

Abia l-am mai recunoscut pe "frumuşelul" Tom Cruise în filmul "Furtună Tropicală" ("Tropic Thunder") din 2008. El a interpretat rolul lui Les Grossman, un producător TV chelios.

Tom Cruise în "Furtună tropicală"

9. Shawn şi Marlon Wayans în "Cele două pupeze albe"

Să îmbraci doi afro-americani în "pupeze albe" sună ridicol, dar succesul filmului "White Chicks" a fost generat tocmai de această idee. Shawn şi Marlon Wayans au interpretat doi agenţi FBI sub acoperire. Însă, "acoperirea" lor a constat în două peruci blonde şi multă "vopsea" pe faţă. Echipa de machiaj a lucrat cinci ore la transformarea fiecărui actor şi a consumat peste 13 litri de fond de ten pentru "albirea" chipurilor. În total, Shawn şi Marlon Wayans au petrecut în cabina de make-up 300 de ore din cele peste 1.400 de ore de filmări.

Shawn şi Marlon Wayans în "Cele două pupeze albe"
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite