Un vicepremier al Rusiei: Madonna este o fostă târfă care vrea să dea lecţii de morală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a spus că Madonna este "o fostă târfă care vrea să dea lecţii de morală", după ce cântăreaţa americană a cerut, în timpul concertului pe care l-a susţinut la Moscova, eliberarea celor trei cântăreţe din grupul punk Pussy Riot.

"Odată cu înaintarea în vârstă, orice fostă târfă vrea să dea lecţii de morală lumii întregi. În special cu ocazia turneelor sale în străinătate", a scris Dmitri Rogozin, într-un mesaj postat pe Twitter.

În timpul unei conversaţii cu un interlocutor pe Twitter, Dmitri Rogozin a adăugat următorul mesaj la adresa Madonnei: "Dă-ţi jos crucea sau măcar pune-ţi o pereche de chiloţi", informează AFP, citată de Mediafax.

În timpul concertului pe care l-a susţinut marţi, la Moscova, în cadrul turneului ei mondial, cântăreaţa americană a spus că se roagă pentru eliberarea celor trei membre ale grupului Pussy Riot, aflate în detenţie provizorie de peste cinci luni şi care riscă trei ani de închisoare, după ce au interpretat un cântec punk împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, într-o catedrală moscovită.

Madonna a spus, totodată, că vrea să îi sprijine pe militanţii care luptă pentru cauza homosexualilor, cu ocazia concertului pe care l-a susţinut miercuri seară, la Sankt Petersburg.

O lege adoptată în februarie la Sankt Petersburg îi pedepseşte pe autorii oricărui "act public" care promovează atât homosexualitatea, cât şi pedofilia. Textul a fost imediat denunţat de apărătorii libertăţilor civile, care au acuzat autorităţile ruse că au amestecat în acelaşi text legislativ homosexualitatea şi pedofilia.

Autorul acestei legi, un deputat local din partidul aflat la putere Rusia Unită, Vitali Milonov, a ameninţat-o pe Madonna cu un proces în justiţie dacă artista americană se va exprima în favoarea homosexualilor în timpul concertului ei din fosta capitală imperială rusă.

"În acest caz, vor fi demarate anumite iniţiative pentru deschiderea unei anchete administrative, iar ea va risca o amendă pentru încălcarea legii. Vitali Milonov îşi menţine poziţia, potrivit căreia nimeni nu trebuie să ne impună în Rusia valorile occidentale pe care le promovează Madonna", a declarat purtătoarea de cuvânt a deputatului rus, aflat în această perioadă într-o deplasare în străinătate.

Mai multe celebrităţi internaţionale şi-au manifestat public sprijinul pentru Pussy Riot, un grup rus ale cărui trei membre au fost arestate după ce au interpretat, în februarie, într-o biserică din Moscova, un cântec anti-Putin. Printre acestea se numără Sting, Anthony Kiedis, solistul trupei californiene Red Hot Chili Peppers, dar şi grupul american Faith No More.

Săptămâna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că nu susţine o pedeapsă severă pentru cele trei membre ale grupului de muzică punk Pussy Riot.

Maria Alyokhina, Nadejda Tolokonnikova şi Ekaterina Samutsevitch, trei dintre membrele trupei punk-rock Pussy Riot, se află în detenţie provizorie de aproape şase luni, pentru că au interpretat, pe 21 februarie, cu măşti pe faţă, dar cu chitare electrice şi instalaţie de sunet funcţională, "o rugăciune punk" intitulată "Maica Domnului, alungă-l pe Putin!" (actualul preşedinte al Rusiei), în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

Cazul trupei Pussy Riot a generat multe reacţii de dezaprobare în Rusia, ţară în care, după căderea regimului comunist, în 1991, religia a căpătat un avânt fără precedent.

Cu toate acestea, numeroase personalităţi care aparţin de comunitatea ortodoxă şi-au exprimat în mod public dezacordul faţă de gravitatea acuzaţiilor aduse celor trei cântăreţe.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite