Luna Amară, concert extraordinar în Capitală
0O seară cu „Luna Amară", într-o atmosferă de prietenie şi relaxare, în care invitaţii sunt aşteptaţi să aducă flori albe pentru a însufleţi decorul, va avea loc vineri, în Capitală.
Concertul acustic va fi organizat sub genericul „Luna Amară. Storytellers“, iar membrii trupei vor interacţiona cu publicul şi vor povesti cum s-au născut cântecele lor. „În seria următoare de concerte, Luna amară vă propune o abordare inspirată de celebrele VH1 Storytellers. Conceptul e simplu: membrii formației vorbesc despre piesele din playlist sau povestesc publicului diverse întâmpări legate de momentul compunerii sau înregistrarii piesei respective, de exemplu. Există si o latură interactivă: publicul poate pune intrebări despre piese, versuri sau mesaj", se arată în comunicatul de presă.
La concert, fanii „Luna Amară" sunt aşteptaţi să aducă flori albe, pentru a însufleţi decorul, şi vor avea parte de o tombolă cu premii, toate biletele intrând în tragerea la sorţi pentru cinci albume şi 2 cocktailuri.
Concertul va începe la ora 21.30, iar preţul unui bilet este de 20 de lei.