Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Traseul alaiului de la nunta regală dintre prinţul William şi Kate Middleton

20 aprilie 2011, 15:37 |  Autor: Alina Vasile | 

Cuvinte cheie: nunta regala, william, kate middleton,

Traseul alaiului

Traseul alaiului

 

29 iulie 1981 a fost o zi memorabila pentru londonezi. Atunci, mii de oameni au participat la marele eveniment din Regatul britanic: căsătoria Prinţului Charles cu Prinţesa Diana. Curioaşii au venit cu câteva zile înainte de această dată, dormind sub cerul liber, pentru a-i vedea pe cei doi.

Istoria se va repeta pe 29 aprilie, când va avea loc unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului: nunta Prinţului William cu Kate Middleton. Pe lângă cei 50 de membri ai familiei regale, au fost trimise invitaţii la 40 de reprezentanţi ai familiilor regale străine, Parlamentului şi Corpului diplomatic britanic, precum şi la 30 de oficiali din Armata Britanică. La eveniment vor participa şi prieteni ai cuplului, vedete, politicieni, dar şi persoane rămase fără adăpost, soldaţi răniţi în Afganistan şi Irak. În total, aproape 2.000 de persoane sunt aşteptate să ia parte la eveniment. 

CBS News a realizat traseul alaiului de nuntă, ce va cuprinde principalele atracţii ale Londrei.  

1. La Palatul Buckingham, reşedinţa oficială din Londra a monarhiei britanice încă din 1837, va fi organizată recepţia in cinstea mirilor. Acesta are 775 de camere, 52 dormitoare, 92 de birouri şi 78 de băi. Este, de asemenea sediul monarhiei administrative.

2. Construită între 1825 şi 1827, Clarence House este reşedinţa oficială a prinţului Charles, a ducesei de Cornwall şi a prinţilor William şi Harry. Este ataşată la Palatul Sf. James cu care împarte grădina palatului.



3. The Mall, celebra arteră londoneză dintre Palatul Buckingham şi Trafalgar Square, va fi ruta principală pe care va merge alaiul de nuntă. Drumul are culoarea roşie, dând impresia unui covor roşu. Bulevardul a fost contruit cu scopul unui traseu ceremonial la începutul secolului XX, iar duminica, în zilele de sărbătoare şi când au loc ceremonii este închis.


4. Parada Gărzilor Călare din Parcul St. James.



5. Finalizat în 2005 şi dedicat de către Regină, monumentul onorează rolul femeilor în în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Situat în Whitehall, monumentul înfăţişează 17 seturi de îmbrăcăminte şi uniforme ce reprezintă diferitele locuri de muncă prestate de femei în timpul războiului.

6. Downing Street reprezintă o zonă exclusivistă a reşedinţelor miniştrilor britanici. Este o distanţă scurtă între Casa Parlamentului şi Palatul Buckingham, iar alaiul de nuntă va trece pe aici.


7. Ministerul britanic de Externe este responsabil de promovarea intereselor britanice. Proiectată de arhitectul George Gilbert Scott, clădirea a fost construită între 1861 şi 1868 şi a găzduit ceremoniilinternaţionale importante, inclusiv semnarea tratatelor de la Locarno, în 1925.

8. The Cenotaph a fost proiectat iniţial pentru a comemora victimele Primului Război Mondial, iar ulterior a fost dedicat tuturor militarilor britanici care şi-au pierdut viaţa.



9.Her Majesty's Treasury este Ministerul Economiei şi Finanţelor al Marii Britanii, clădire finalizată în 1917.



10. Palatul Westminster, cunoscut şi sub numele de Casa Parlamentului, este locul de întâlnire al celor două Camere ale Parlamentului Marii Britanii: Camera Lorzilor şi Camera Comunelor. El este flancat de două turnuri înalte de aproximativ o sută de metri, Victoria Tower şi celebrul turn cu ceas, Big Ben.



11. Abatia Westminster este biserica unde va fi oficiată ceremonia religioasă. În acest loc a avut loc încoronarea încă din 1066, la fel şi slijba de înmormântare a unor monarhi. Conform anunţului făcut de preoţii de la Abatia Westminster, Dean de Westminster va conduce ceremonia, arhiepiscopul de Cantebury, Rowan Williams, va căsători cuplul, iar Episcopul Londrei, Richard Chartres, va ţine predica. Aceştia au mai confirmat şi că nunta va începe la ora 11.00.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Rochia de mireasă a lui Kate seamănă cu cea a finei lui Berlusconi

    Rochia lui Kate Middleton creată de designerul Sarah Burton a semănat izbitor de mult cu cea a ...

    O staţie de metrou din Londra se va numi Nadia Comăneci

    Cu ocazia Jocurilor Olimpice din această vară, reprezentanții rețelei de metrou din Londra s-au ...

    Ianău a dominat prima semifinală

    Cei 12 concurenţi ai primei semifinale a show-ului „Românii au talent“ au fost eclipsaţi de pre ...

    Topul pariurilor din 2012

    Experţii şi oamenii care trăiesc din pariuri şi-au făcut deja planuri pentru cum să se îmbogăţe ...

    INFOGRAFIE Arborele genealogic al Familiei Regale Britanice: numele de familie a fost schimbat în timpul Primului Război Mondial

    Arborele genealogic al Familiei Regale din Marea Britanie îşi are rădăcinile undeva în Evul Med ...

    Cum a început, cu adevărat, povestea de dragoste dintre prinţul William şi Kate Middleton. Cât a plătit Will să o aibă pe Kate "sclavă"

    Povestea spune că actuală ducesă de Cambridge l-a cucerit pe prinţul William după ce a defilat ...

    Rochia lui Kate Middleton, cunoscută doar în ziua nunţii

    În ciuda multor zvonuri şi păreri legate de rochia de mireasă a viitoarei Prinţese de Wales, s ...

    VIDEO Regina muzicii disco, Donna Summer, a murit pentru a doua oară

    Cântăreaţa americană Donna Summer a murit, joi dimineaţă, la vârsta de 63 de ani. Ea suferea de ...

    Kate şi William au hotărât amânarea lunii de miere cu mult timp în urmă

    Ducele şi ducesa de Cambridge au decis cu mult timp în urmă amânarea lunii de miere, din cauza ...

    VIDEO Ultimele pregătiri pentru nunta regală - Vezi cum va arăta inelul lui Kate Middleton

    Peste două miliarde de oameni din toate colţurile lumii vor urmări cu sufletul la gură nunta re ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole