VIDEO Whitney Anderson, actriţă: „Mi-ar plăcea să mai joc într-un film românesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Whitney Anderson (28 de ani) joacă rolul principal în filmul „Naşa“, care are astăzi premiera în cinematografe. Anderson este Jennifer Prodan, o profesoară americană, căsătorită cu Radu (Dragoş Bucur). Când soţul îi intră la închisoare, ea trebuie să-şi salveze familia de mafie.

„Adevărul": Cum ai ajuns să joci rolul principal din „Naşa"?

Whitney Anderson: Cineva mi-a trimis scenariul, l-am citit şi mi-a plăcut foarte mult. Apoi regizorul mi-a văzut proba şi mi-a oferit rolul, iar eu am acceptat!

Spune-mi câteva cuvinte despre personajul tău...

Are foarte multe elemente minunate, şi-mi ador personajul. E o femeie care trebuie să-şi strângă şi să-şi folosească toate resursele, să se întărească atunci când soţul ei nu mai e alături de ea. Aşa că trebuie să-şi găsească forţa interioară şi să-şi reconstruiască viaţa de la zero. Acesta a fost argumentul cel mai puternic pentru mine: este un rol principal de femeie puternică. Şi o poveste în care această femeie întâmpină nenumărate obstacole şi se adaptează la fiecare dintre ele.

Ce ai simţit legat de venirea în România? Ai avut emoţii?

Am fost încântată să vin în România, pentru că voiam să explorez locuri noi. Îmi doresc să văd cât de mult se poate din lumea în care trăiesc. Am vrut să cunosc oamenii, cultura, limba, mâncarea. Istoria mi se pare foarte interesantă, perioada comunistă, diversele obstacole prin care au trecut oamenii de aici. Şi alte elemente precum Transilvania, şi Dracula (râde). Ştiu că sună a cultură pop, dar mi-a plăcut că am aflat adevărul istoric.

Ce aşteptări ai avut despre ţara noastră?

Ştiam despre istorie, câte ceva. Dar atunci când mă pregăteam, am simţit teama oamenilor faţă de România, a celor care nu cunosc prea bine realitatea de aici. Toată lumea mă sfătuia să fiu precaută, să am grijă de mine, să fiu mereu înconjurată de oameni pe care-i cunosc. Dar lucrurile astea se pot aplica oriunde călătoreşti, şi în Los Angeles, acolo unde m-am născut.

Cum a fost să lucrezi cu Dragoş Bucur, soţul tău din film?

Îl ador pe Dragoş Bucur. E un bărbat minunat, este o persoană foarte bună, îşi iubeşte soţia şi are o fetiţă minunată, Sofia, pe care am cunoscut-o. Am fost fericită să lucrez cu el. Ştia că mi-era dor de casă, aşa că mi-a povestit despre când a filmat în Bulgaria şi India pentru câteva luni (pentru „The Way Back" - n.r.), cu Ed Harris şi Colin Farrell, şi cum îi  era dor de familia lui şi număra zilele până când va ajunge acasă. Nu se laudă deloc, e foarte modest. A fost grozav.

Ai văzut vreun film românesc până acum?

N-am văzut niciun film românesc până acum. Bărbatul care-l joacă pe soţul meu (Bucur - n.r.) mi-a spus că sunt foarte interesante, cu secvenţe lungi de 10-12 minute, foarte puţin montate. Îmi doresc să văd filmele astea şi chiar mi-ar plăcea să joc într-un asemenea film. Iubesc filmul şi televiziunea, dar ador teatrul şi cred că filmele româneşti ar fi asemănătoare cu teatrul. Am făcut mult teatru şi încă mai fac, dar am studiat mult arta dramatică, pe piese de Mamet şi Cehov. Nu mai am destul timp pentru că lucrez în televiziune şi pentru filme. Dar, în prezent, între teatru, film şi TV, aş alege filmul.

Ce alte proiecte mai ai în afară de „Naşa"?

Tocmai am făcut filmul „Alyce", care va fi înscris în competiţie la Festivalul Sundance. E un thriller psihologic. Apoi am avut roluri în „NCIS: LA", „Bones" şi „CSI: New York".

Radu (Dragoş Bucur) este arestat în timpul unui botez



Care sunt rolurile tale ideale?

Mi-ar fi plăcut un rol ca Sydney Bristow din „Alias", era o femeie atât de puternică. Prefer roluri de femeie puternică, precum cele ale Angelinei Jolie.  Aş vrea să joc şi într-un film cu vampiri, ceva ca „Interviu cu un vampir", filmul cu Brad Pitt şi Tom Cruise. Vara asta fac un film care se cheamă „The Melting Point of Wax" („Punctul de topire pentru ceară"), pentru care mă pregătesc acum.

Preferi comedia sau drama?

În comedie există mize mai mari şi poţi fi mai „întunecat" sau mai idiosincratic, dar e mai greu să păstrezi un echilibru. Scenele din „Naşa", la care am lucrat cel mai bine, la care oamenii îmi spuneau că am fost foarte amuzantă, erau cele în care mie mi se părea că sunt realistă, nu umoristică. Când încerci să fii amuzant, de fapt strici momentul.

Cum ţi s-a părut produsul final?

Mi-a plăcut foarte mult. Era o combinaţie bună de dramă şi de comedie. Chiar dacă eu jucam rolul principal, la sfârşit, când personajul meu îşi îmbrăţişa soţul, m-am simţit foarte emoţionată. Mi-a plăcut că a fost şi o poveste de dragoste, şi una de familie.

Cum ţi s-a părut „înrămarea" acţiunii cu ajutorul a doi copii vagabonzi, care citeau povestea dintr-un jurnal?

image

Dragoş Bucur şi Whitney Anderson formează un cuplu în film



A fost ceva nou, filmat ulterior şi adăugat după prima fază a montajului. Am avut senzaţia unui basm, ceea ce le va plăcea familiilor şi copiilor, momente de poveste. Şi e chiar la modă în Hollywood. A mutat povestea mai departe, a umplut eventualele goluri. Chiar a fost dulce şi emoţionant.

"Atunci când mă pregăteam de rol, am simţit teama oamenilor faţă de România.''

Comedie cu mafioţi

Filmul „Naşa" este regizat de Virgil Nicolaescu (fără legătură cu Sergiu) şi de Jesus Del Cerro (cel care a realizat şi „Ho Ho Ho", „Contratimp" şi „Contratimp 2"). Whitney Anderson o joacă pe Jennifer Prodan, o americancă profesoară de engleză la Bucureşti, căsătorită cu contabilul Radu (Dragoş Bucur). Cei doi au şi un copil, David (Ştefan Iancu), în vârstă de 10 ani. Atunci când Radu, care are legături cu mafia, este arestat la un botez, Jennifer trebuie să-şi protejeze copilul de capul mafiot local, The Madfather, Spanu, jucat de cântăreţul Alex Velea, dar şi de acoliţii acestuia, printre care şi Katia (Cătălina Grama - Jojo).

image

Un băiat vagabond (Ştefan Iancu) spune povestea în film



Pentru a se apăra de Spanu, Jennifer îşi inventează un alter-ego, cel de „naşă" a unei mafii fictive, şi angajează persoane precum doi contabili, doi foşti mascaţi, un poliţist sinucigaş, femeia sa în casă şi avocatul Nicu (Răzvan Vasilescu). În producţia MediaPro Pictures mai joacă Smiley (în rolul unui preot), Laura Cosoi (o soţie de mafiot) şi Florin Busuioc (călugăr, fost mafiot).

Clişee de la Hollywood

Filmul abuzează de câteva clişee răspândite de filmele cu mafioţi de la Hollywood şi este bilingv, jucat în mare parte în limba engleză. Una dintre problemele peliculei este „rama" filmului: doi copii vagabonzi (unul dintre ei este jucat tot de Ştefan Iancu, fratele lui Bogdan Iancu din „Ho Ho Ho") ajung în casa abandonată a „Naşei" şi „citesc" evenimentele din film într-un jurnal.

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite