VIDEO Trupa LMFAO s-a destrămat. Concertul de la București nu a fost anulat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul LMFAO - care are programat un concert în Bucureşti, pe 4 octombrie - s-a destrămat, după ce cei doi muzicieni care îl compun, ale căror nume de scenă sunt Redfoo şi Sky Blu, au decis să urmeze direcţii diferite în muzică şi să se concentreze asupra unor proiecte solo. Informația a apărut pe site-urile din SUA, nefiind confirmată încă pe pagina oficială a trupei.

„Cred că am început, în mod natural, să frecventăm două cercuri diferite de persoane, două tipuri diferite de public, însă noi vom fi întotdeauna o familie. El va fi întotdeauna nepotul meu, iar eu voi fi întotdeauna unchiul lui", a declarat Redfoo, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.

Redfoo se va concentra în perioada următoare asupra albumului lui solo, despre care spune că va avea un stil asemănător pieselor lansate de grupul LMFAO.

"Toată muzica pe care o voi face va continua să aibă ceva din stilul grupului LMFAO. Îmi plac temele pe care le-am abordat. A fost într-adevăr pasionant să prezentăm lumii întregi o muzică de petrecere şi voi continua să compun o astfel de muzică", a adăugat Redfoo.

Anunţul despre destrămarea LMFAO nu apare pe site-ul oficial al trupei. Totodată, concertele pe care grupul le are programate pentru această toamnă, inclusiv cel de la Bucureşti, se regăsesc în continuare pe lista show-urilor acestuia, la secţiunea "Tour", pe site-ul său oficial.

Grupul LMFAO avea în program un concert la Arenele Romane din Bucureşti, pe 4 octombrie, de la ora 20.00. Reprezentanți ai organizatorilor evenimentului de la București au confirmat pentru „Adevărul" că show-ul nu a fost anulat și că Redfoo va veni cu siguranță la București.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite