Născut pe 29 august 1958 în Gary, Indiana, artistul şi-a început cariera încă din copilărie, când tatăl său a fondat, la sfârşitul anilor '60, grupul Jackson 5.
Din trupă mai făceau parte Jackie, Tito, Jermaine şi Marlon, patru fraţi mai mari ai lui Michael.
Primul lui album solo, "Got To Be There", a apărut în 1972 la Motown Records şi s-a vândut în peste un milion de exemplare.
Cel mai important succes al carierei sale şi, implicit, titulatura de rege al muzicii pop i-au fost aduse, însă, zece ani mai târziu de discul "Thriller", produs de Sony Music şi vândut în peste 50 de milioane de copii, record mondial absolut. "Thriller" include piese de legendă în istoria muzicii, precum "Beat It", "Billy Jean", "Human Nature" şi "The Girl Is Mine", cântată în duet cu Paul McCartney. Albumul a fost lider în topul Bilboard timp de 37 de săptămâni, iar în 1983 Michael Jackson a câştigat nu mai puţin de opt premii Grammy, o altă cifră record în istoria muzicii.
Următorului disc al lui Michael Jackson, "Bad" a fost lansat în 1987 şi s-a vândut în peste 25 de milioane de exemplare. Noul album i-a adus artistului şi un nou record, acela de a avea cinci hit-uri consecutive pe locul I în topul Bilboard. Printre cele mai cunoscute piese de pe acest disc se numără "I Just Can't Stop Loving You", "The Way You Make Me Feel", "Man In The Mirror", "Smooth Criminal" şi "Dirty Diana", toate devenite embleme ale muzicii pop.
Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare
Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi
biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum
bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.
„Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.
* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza