Următorul videoclip al Madonnei regizat de Tarantino

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Madonna
Madonna

Madonna i-a propus cineastului Quentin Tarantino să îi regizeze videoclipul piesei "Gang Bang", extrasă de pe cel mai recent album al său, „MDNA".

Ideea i-a venit artistei încă din momentul în care a compus piesa. „Atunci când am compus acest cântec, mi-am imaginat unul dintre filmele sale şi unul dintre personajele feminine din acel film", a declarat aceasta pentru The Sun.

„Totul e aranjat şi pregătit. Tot ce trebuie să facă Quentin este să vină cu camera de filmat. Însă nu pot să îmi permit să îi plătesc onorariul de regizor", a adăugat Madonna.

Cel de-al 12-lea album de studio al cântăreţei americane, intitulat "MDNA", a fost lansat pe 26 martie de casa de discuri Interscope. Vedeta a lansat deja două piese: „I Don't Give A" şi „I Fucked Up". Single-ul „Give Me All Your Luvin'" de pe acest album a ajuns pe prima poziţie în topul Dance/ Club Party al revistei Billboard.

Ascultă aici piesa propusă pentru videoclip

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite