Unde a ajuns averea lui Amy Winehouse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa britanică Amy Winehouse, decedată în iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, nu a lăsat în urma ei niciun testament, iar averea ei, estimată la circa 3 milioane de lire sterline (3,6 milioane de euro), a revenit astfel părinţilor ei, Mitch şi Janis Winehouse.

Întrucât Amy Winehouse nu redactase niciun testament, averea artistei a revenit automat părinţilor ei, nu fostului ei soţ, Blake Fielder-Civil, potrivit Mediafax.
Bunurile cântăreţei valorează 4.257.580 de lire sterline (5.091.008 euro), iar averea ei, după achitarea taxelor şi a facturilor, se ridică la 2.944.554 lire sterline (3.520.943 de euro).

„Nu sunt multe persoane de 27 de ani care să-şi facă testamentul, iar Amy nu şi l-a făcut nici ea. Nu avea nicio idee despre câţi bani avea şi această chestiune nu era pentru ea o prioritate. Dacă şi-ar fi făcut testamentul, Blake ar fi moştenit ceva; poate nu bani, dar probabil o proprietate. Amy încă îl iubea în momentul în care a murit. Astfel, Mitch şi Janis au moştenit totul. Ei sunt sensibili şi probabil este mai bine că Blake nu a primit nimic", a spus o sursă.

Cântăreaţa britanică a avut o căsnicie turbulentă de doi ani cu Blake Fielder-Civil, încheiată printr-un divorţ, în 2009. Amy Winehouse a murit pe 23 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, după ce s-a confruntat mulţi ani cu dependenţa de alcool şi de droguri.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite