Ultimul vis al lui Michael Jackson: un spital pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michael Jackson voia să fie ţinut minte pentru faptele caritabile
Michael Jackson voia să fie ţinut minte pentru faptele caritabile

Michael Jackson voia să construiască un spital pentru copii cu banii adunaţi din concertele de revenire pe care urma să le susţină la Londra în 2009, potrivit unei înregistrări aduse ca probă în procesul doctorului Conrad Murray, relatează Associated Press.

Procurorii au adus miercuri, ca probă în proces, această înregistrare a unei convorbiri telefonice care a avut loc în mai 2009, cu o lună înainte de moartea superstarului, în care acesta vorbeşte cu doctorul Conrad Murray cu voce de nerecunoscut, foarte neclară, aflându-se, cel mai probabil, sub efectul unor sedative foarte puternice.

„Eu nu am avut copilărie"

„Elvis n-a făcut asta, ­Beatles n-a făcut asta. Trebuie să fim fenomenali. Când oamenii pleacă de la concert, vreau ca ei să spună: «N-am văzut în viaţa mea aşa ceva! E cel mai mare ­showman din lume! E uluitor!» Voi lua acei bani, un milion de copii, spitalul copiilor, cel mai mare din lume. Va avea un cinematograf şi o cameră de jocuri. În spitale nu există camere pentru jocuri, cinematograf. Copiii sunt deprimaţi, sunt bolnavi pentru că sunt deprimaţi. Eu ţin la ei, la îngeri. Dumnezeu vrea ca eu să fac asta. Dumnezeu vrea ca eu să fac asta. O voi face, Conrad", spunea Michael Jackson în acea convorbire telefonică.

În înregistrare, starul vorbeşte uneori coerent, alteori fără sens: „Nu am destulă speranţă, nu mai am speranţă. Asta e generaţia viitoare, care va salva planeta, începând cu... vom vorbi despre asta. SUA. Europa. Praga, copiii mei. Ei nu au mamă. Voi face asta pentru ei. Lumea mă va ţine minte pentru asta, nu pentru concertele mele. Concertele mele îi vor ajuta pe copii. Îi iubesc. Iubesc copiii pentru că eu nu am avut copilărie. Le simt durerea. «Heal the World», «We Are the ­World», «Will You Be There» sunt cântece pe care le-am scris pentru că am suferit".

La un moment dat, au urmat 13 secunde de linişte, iar doctorul Murray l-a întrebat pe Michael Jackson dacă „e OK". „Sunt adormit", a încheiat artistul convorbirea. Procesul lui Conrad Murray a intrat în cea de-a 20-a zi. Doctorul este acuzat de uciderea din culpă a lui ­Michael Jackson. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite