VIDEO Trofeul Mamaia 2011 rămâne la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compozitorul Marcel Dragomir a câştigat Festivalul Mamaia cu melodia „Ciao, amore, come stai“, interpretată de constănţeanca Andreea Olariu. Cea de-a 41-a ediţie a Festivalului de la Mamaia s-a încheiat aseară, după patru zile de muzică, scandaluri, acuzaţii de plagiat şi recitaluri cu mari artişti ai scenei româneşti.

Şi în acest an, tinerii artişti au urcat pe scenă cu speranţa că vor câştiga marele premiu, însă încercările lor nu i-au mulţumit pe organizatori, care susţin că Mamaia 2011 a fost cea mai slabă ediţie. „Nu am avut de unde alege!", a declarat Mădălin Voicu, preşedintele juriului. Salvarea festivalului a venit de la noua secţiune introdusă anul acesta, cea de rock, dedicată lui Teo Peter.

Trupele rock au urcat pe scena Teatrului de Vară Soveja sâmbătă, în cea de-a treia seară de festival, aducând un suflu nou evenimentului, iar atmosfera explozivă creată de rockeri a făcut publicul să vibreze. Deşi nu a câştigat niciun premiu, trupa Fără precedent, fondată în luna martie de Alexandru Anghel, fratele cunoscutei cântăreţe Monica Anghel, a cucerit publicul prezent la festival. „M-am simţit foarte bine, pentru că băieţii au fost alături de mine şi am fost pregătiţi. Publicul a fost foarte cald", a spus Alexandru Anghel.

Scandal în culise

În „buna" tradiţie a festivalurilor româneşti, Mamaia 2011 a debutat cu un scandal a cărui protagonistă a fost una dintre concurente, Bernice Chitiul (17 ani, Bistriţa). Ea trebuia să cânte în prima seară a festivalului, dar susţine că nu a fost lăsată să intre pe scenă deoarece a schimbat rochia şi accesoriile impuse de echipa de stilişti. Potrivit „Click!", tânăra a fost nevoită să renunţe la rochiţa foarte mulată impusă de organizatori şi să îmbrace o ţinută proprie, după scandalul făcut de tatăl ei, adept al cultului Martorii lui Iehova. „A sărit cu gura pe noi tatăl lui Bernice. Ne-a zis că ţinuta pe care i-am ales-o e foarte vulgară şi că fiica lui nu urcă pe scenă îmbrăcată ca o curvă! Omul acesta nu-şi lasă fiica nici măcar să se epileze pe picioare. I-am ales o rochiţă de prinţesă, arăta impecabil!", a declarat coordonatoarea echipei de stilişti, Liana Martin.

Bernice Chitiul, în rochia mulată, creată de echipa de stilişti a festivalului  Foto: arhiva personală

Pentru că Bernice a încălcat contractul şi n-a mai îmbrăcat rochiţa impusă, organizatorii nu au lăsat-o să urce joi seară pe scenă, aşa că a participat o zi mai târziu, îmbrăcată într-o ţinută personală. „Rochia nu-mi plăcea, iar brăţara impusă era foarte grea, nici nu puteam ţine microfonul în mână. Este adevărat că sunt adeptă a cultului Martorii lui Iehova, dar asta nu are legătură cu scandalul de joi", a declarat solista pentru „Click!".

Cristian Zgabercea, directorul festivalului, a declarat că interpreţii au posibilitatea să se îmbrace cu propria vestimentaţie sau cu cea oferită de stilişti. „Nu se poate aşa. Nu face fiecare ce vrea, e totuşi un spectacol televizat. Câte kilograme putea avea brăţara din recuzită?Astea sunt exagerări", a declarat Zgabercea.

Bernice Chitiul a fost implicată şi în al doilea scandal. Ea a fost descalificată deoarece melodia cu care s-a prezentat la Creaţie, „Vei mai fi", compusă de Virgil Popescu, nu a fost în primă audiţie, aşa cum cere regulamentul. Organizatorii au spus că piesa a fost cântată în trecut şi de Marina Florea. „Contactat telefonic, compozitorul Virgil Popescu a declarat că ştia că piesa sa nu este primă audiţie, dar solista s-a ambiţionat să o cânte", a declarat Monixa Coroiu, organizator media al festivalului. „Ştiam că piesa are mai multe versiuni, iar eu am dezvoltat-o în stilul meu. La înscrierea în concurs, am semnat că Virgil Popescu, compozitorul, e de acord să-i cânt piesa", a spus Bernice Chitiul. Piesa „Vei mai fi" se calificase în finală. Totuşi, prestaţia scenică a tinerei a impresionat-o pe Margareta Pâslaru, care i-a acordat adolescentei un premiu în bani.

Lacrimi pentru Cornel Fugaru

image

Nico, Aurelian Temişan, Adrian Enache, Monica Anghel şi Marcel Pavel i-au adus un omagiu lui Cornel Fugaru



Prima seară a festivalului s-a încheiat cu un recital dedicat compozitorului Cornel Fugaru, care a încetat din viaţă în luna iulie. Monica Anghel, Marcel Pavel, Nico, Adrian Enache, Aurelian Temişan, Gabriel Cotabiţă şi un grup de elevi ai compozitorului, îmbrăcaţi în tricouri imprimate cu fotografia mentorului lor, au cântat, cu lacrimi în ochi, în memoria regretatului Bebe Fugaru. „Ca să pot cânta, m-am gândit la cu totul altceva. Bebe era un tip extrem de vesel", a povestit Monica Anghel.

image

Un alt recital foarte gustat de public la ediţia din acest an a fost cel al trupei Iris.

Trupa Iris a fost una dintre cele mai aşteptate prezenţe pe scena Festivalului de la Mamaia   Foto: gheorghe florin



"Rochia nu-mi plăcea, iar brăţara era foarte grea, nici nu puteam ţine microfonul în mână. Este adevărat că sunt adeptă a cultului Martorii lui Iehova, dar asta nu are legătură cu scandalul de joi."
Bernice Chitiul
concurentă

Premiile Mamaia 2011

- Marele Trofeu: Marcel Dragomir, cu piesa „Ciao, amore, come stai" (text: Eugen Dumitru, interpret Andreea Olariu)

- La secţiunea Interpretare, premiul întâi a fost acordat Corneliei Goda (33 de ani, din Focşani), premiul al doilea i-a revenit Rodicăi Elena Tudor (21 de ani, Mărginenii de Jos, Prahova), iar premiul al treilea a fost câştigat de Nicoleta Ţicală (22 de ani, Bucureşti).

- La secţiunea Creaţie, pe locul întâi s-a clasat piesa „Sunt gelos", compusă de Adrian Romcescu, pe textul Danei Dorian, interpretată de Mihai Băjinaru. Pe locul doi s-a clasat piesa „Mereu învingător" (muzicăTudy Zaharescu, text şi interpretarea Anei Mardare). Locul al treilea a fost ocupat de piesa „Doar a ta" (muzică: Liviu Cocoru, Marius Drăghici, text: Theea Eliza Ioana Miculescu, interpret: trupa Perpetuum).

- La secţiunea Rock „Teo Peter" locul întâi a fost ocupat de trupa Vertigo, locul doi de formaţia Pasager, iar locul trei de trupa Tips.

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite