Trei generaţii din familia Jackson l-au omagiat pe Michael

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concertul în memoria lui Michael Jackson, „Michael Forever", desfăşurat sâmbătă seara, la Cardiff, în Ţara Galilor, a adunat împreună trei generaţii din familia Jackson: Katherine, mama artistului, câţiva dintre fraţii acestuia, şi copiii megastarului, potrivit Associated Press.

Prince, Paris şi Blanket, cei trei copii ai lui Michael Jackson, au urcat pe scenă şi au transmis un scurt mesaj. „Suntem foarte fericiţi să fim aici, în această seară specială, în care îl celebrăm pe tatăl nostru", a spus Paris.

La concertul-tribut au fost prezenţi 50.000 de spectatori, iar printre artiştii care au evoluat pe scenă s-au numărat Christina Aguilera şi Leona Lewis.

Mai mulţi membri ai familiei Jackson, printre care Janet, Randy şi Jermaine, nu au dorit să fie prezenţi la eveniment. Ei au motivat absenţa spunând că această perioadă nu este cel mai potrivit moment pentru un concert-omagiu, deoarece în acum se află în desfăşurare şi procesul doctorului Conrad Murray, acuzat de uciderea din culpă a starului.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite