Teo Trandafir: Există lucruri mai grave şi mai greu de suportat decât moartea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teo Trandafir a declarat într-un interviu acordat postului Antena 1 că în viaţa sa au fost momente mai dificile decât cele legate de problemele recente de sănătate, dar s-a ferit să dea amănunte. „Există lucruri mai grave şi mai greu de suportat decât moartea", a spus ea.

Fosta realizatoare speră că nu va mai fi nevoită să plece în străinătate din cauza problemelor medicale, afirmând că are încredere şi în medicina din România.

Teo spune că nu ştie dacă se va întoarce în televiziune, dar ştie cu siguranţă că-şi doreşte să o vadă pe Maia, fiica sa, la vârsta majoratului. „Îmi doresc să mi se întâmple ceea ce îmi este menit să mi se întâmple. Nu mai mult, nu mai puţin. Ce o vrea Dumnezeu! Am înţeles de multă vreme că viaţa la un moment se termină. Dorinţa mea cea mare a fost să nu se termine atunci, pentru că am un copil mic. Îmi doresc să trăiesc suficient cât să-mi văd fata majoră", a mărturisit ea.

„(Maia - n.r.), mă ajută foarte mult, pentru că sunt lucruri pe care nu pot să le fac. Mă ridic destul de greu. Ea e nevoită să-mi ţină socoteala câtă apă beau, dacă mi-am luat medicamentele, dacă m-am odihnit suficient, lucruri pe care le face pentru că vrea ea, nu pentru că i le cer eu", a adăugat Teo.

La începutul anului, Teo Trandafir a fost diagnosticată cu pancreatită acută şi a suferit două intervenţii chirurgicale la o clinic din Viena, unde a stat internată mai mult de trei luni.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite