Show-ul de magie al lui Dani Lary a fost anulat
0
Spectacolul magicianului francez Dani Lary, programat la Bucureşti, la Sala Palatului, pe 12 octombrie, a fost anulat, din motive tehnice, cauzate de întârzierea echipei de producţie din Franţa
Vânzarea biletelor a fost sistată, iar persoanele care au achiziţionat bilete pentru Dani Lary pot recupera contravaloarea lor la sediile şi punctele de vânzare ale bilete.ro şi myticket.ro. Tot de la centrele de vânzare a biletelor, clienţii pot obţine informaţii referitoare la procedura de rambursare a banilor, precum şi a datei până la care returnarea se poate realiza.
„Cheia misterelor", show-ul lui Dani Lary, unul dintre cei mai mari magicieni din lume, pus în scenă de către regizorul român Iulian Furtuna, demara la Bucureşti ca parte din turneul mondial, care avea stabilite în itinerariu ţări precum Belgia şi Germania.