Sharon Stone, internată într-o clinică din Milano

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sharon Stone
Sharon Stone

Actriţa Sharon Stone a fost internată din cauza unor migrene puternice, vineri, într-o clinică din Milanom scrie Mediafax.

Vedeta, în vârstă de 54 de ani, s-a plâns de o migrenă severă, după ce a asistat la prezentarea de modă susţinută de casa Fendi, vineri, în cadrul Săptămânii Modei de la Milano.

Din fericire, Sharon Stone şi-a revenit şi a putut să prezinte, sâmbătă, o gală de caritate la care au participat multe vedete, organizată pentru a strânge fonduri în beneficiul programelor de cercetare împotriva SIDA.

Actriţa s-a confruntat cu o problemă de sănătate gravă în 2001, când a fost spitalizată din cauza unui anevrism cerebral - o hemoragie în creier, care poate să provoace un accident vascular cerebral -, după ce acuzase o serie de migrene puternice.

La gala de sâmbătă de la Milano, actriţa a purtat o rochie neagră decoltată, a zâmbit în faţa camerelor de filmat şi le-a spus jurnaliştii prezenţi la eveniment că se simte bine.
"Vă mulţumesc. Mă simt bine, sunt bine, iar starea mea de sănătate este bună. Sunt fericită să mă aflu aici", a declarat Sharon Stone.

Reprezentanţii organizaţiei AmfAR (The American Foundation for AIDS Research) au precizat într-un comunicat oficial: "Sharon Stone a fost examinată de medici, care s-au asigurat că starea ei de sănătate este bună. Şi, la fel cum spunea chiar ea, nimic nu ar fi putut să o împiedice să participe la această gală", au declarat reprezentanţii organizaţiei.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite