Serialul „Las Fierbinţi“ şi show-urile „Românii au talent“ şi „MasterChef“ cele mai aşteptate emisiuni în grila de primăvară a Pro TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grila de primăvară a Pro TV vine cu un nou sezon al concursului „Românii au talent", dar şi cu un show culinar în premieră, „MasterChef", şi cu un serial nou, „Las Fierbinţi".

Cel de-al doilea sezon al serialului „Pariu cu viaţa" e pregătit să ofere telespectatorilor în serile de luni, de la ora 20.30, şi mai multă muzică şi noi personaje. Din februarie, show-ul „Românii au talent" e gata sa arate naţiunii ca noi şi noi talente bat la porţile afirmării. Astfel, prin faţa juraţilor Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu se vor perinda tot felul de talente care mai de care mai deosebite. Simpaticul cuplu de prezentatori format din Smiley şi Pavel Bartoş îi va încuraja în stilul lor caracteristic pe toţi cei care vor urca pe scenă hotărâţi să arate că talentul lor merită etalat şi apreciat de lumea-ntreagă.
În martie, la Pro TV va debuta „MasterChef", un format internaţional de success dedicate gătitului, care va face deliciul telespectatorilor şi va schimba vieţile participanţilor. „MasterChef" este unul dintre cele mai incitante şi spectaculoase reality show-uri din lume, care reuneşte oameni pasionaţi de arta culinară, amatori pentru care bucătăria este o reală bucurie, nu o meserie, şi care, prin talentul, inventivitatea şi plăcerea de a găti, îşi pot schimba vieţile.
Pasionaţii de cooking vor avea ocazia să demonstreze în faţa celor trei juraţi de top, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu, că gătitul este o artă.
Concurentul care va demonstra că deţine toate ingredientele pentru reţeta succesului va deveni primul MasterChef al României şi va fi răsplătit cu 50.000 de euro. Prima etapă a acestui show şi-a închis deja porţile, astfel că aproape 2000 de bucătari amatori din toată ţara s-au înscris la preselecţiile din Bucureşti. În alte ţări, fie că au fost câştigători şi au savurat din plin gustul succesului, fie că au fost doar finalişti, unii dintre participanţii competiţiei „MasterChef" au reuşit să îşi deschidă propriile restaurante, să îşi schimbe cariera, să lanseze cărţi de bucate sau chiar să devină prezentatori TV.
Începutul lui martie vine cu o încă o premieră la Pro TV, serialul „Las Fierbinţi" este o comedie spumoasă, cu o coloană sonoră inedită, personaje colorate şi autentice, care abundă în replici spumoase.
Şi emisiunine „Apropo TV", „România, te iubesc!", „Ce se întâmplă, doctore?" „Serviciu Roman de Comedie" se întorc din vacanţă, în luna februarie, cu subiecte proaspete.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite