Sean Penn: „Marea Britanie duce o politică anarhistă, arhaică şi colonialistă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sean Penn şi preşedintele argentinian Cristina Fernández de Kirchner
Sean Penn şi preşedintele argentinian Cristina Fernández de Kirchner

Actorul american Sean Penn a declarat, ieri, în timpul unei întâlniri cu preşedintele argentinian Cristina Kirchner, că Marea Britanie este „colonialistă" deoarece refuză să predea Argentinei Insulele Falkland, potrivit dailymail.co.uk.

Actorul a declarat că Marea Britanie ar trebui să iniţieze tratative cu Argentina, pentru ca Insulele Falkland să devină parte a statului sud-american.

„În zilele noastre, lumea nu va tolera angajamente absurde şi arhaice care ţin de ideologia colonialistă", a declarat Sean Penn.

Declaraţiile sale pun pe jar britanicii, locuitorii din Falkland şi familiile celor care au murit în războiul din Malvine care a avut loc acum 30 de ani.

Războiul dintre Marea Britanie şi Argentina a început pe 2 aprilie 1982. Insulele Falkland, aflate sub autoritatea Marii Britanii, au fost invadate de armata argentiniană. Trupele britanice au ripostat, iar după 74 de zile trupele argentiene s-au retras. 255 de soldaţi britanici şi 649 de militari argentinieni au murit în război.

Sean Penn a mai făcut declaraţii controversate şi în trecut. În 2002, a plătit 47.000 de dolari pentru publicarea unui anunţ pe o pagină în „Washington Post" unde îi numea „mizerabili şi respingători" pe vicepreşedintele Dick Cheney şi pe secretarul de stat Condoleezza Rice. Anunţul a fost apreciat de preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, cu care Sean Penn a legat o prietenie.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite