Sanda Ţăranu: „Nu mă mai uit la televizor“
0
Sanda Ţăranu rămâne figura emblematică atât a Televiziunii Române, cât şi a unei perioade marcante pentru români. Ziarul „Adevărul“ demarează campania „Vedete de altădată“, menită să readucă în prim plan personalităţile care au făcut istorie înainte de ’89. Timp de câteva săptămâni, în fiecare miercuri, veţi putea citi interviuri cu Sanda Ţăranu, Viorica Bucur, Marius Ţeicu şi Cristiana Bota.
„Adevărul": Aveţi aproape 40 de ani la Televiziune Română...
Sanda Ţăranu: Sunt o longevivă (râde). Puteau să renunţe la mine, nu-i aşa? Şi atunci mă duceam în teatru, ce mi-am dorit dintotdeauna. Dar, probabil, rostul meu a fost să fiu acolo. Şi mi-a fost dat să înţeleg că, uneori, ne cramponăm de nişte lucruri pe care ţinem cu tot dinadinsul să le facem. Trebuia să fiu la TVR. Am rămas cu ideea că venim pe lume cu un rost. Desigur, există şi unele regrete. Vedeţi dumneavoastră, televiziunea reflectă viaţa noastră de astăzi.
Ea răspunde comandamentelor zilei, tuturor crizelor prin care trecem, acestei perioade de tranziţie care nu se mai sfârşeşte. Aşa cum e viaţa noastră, aşa se vede la televizor. Încerc să judec corect şi să nu mă las influenţată. Aşa că închid televizorul, mă duc la cartea mea. Nu am crezut că o să ajung să nu mă mai uit la televizor ca să mă protejez.
Mai aveţi sentimentul că v-aţi ratat cariera de actriţă?
Da, îl am şi acum. Am fost eleva maestrului Alexandru Finţi, care a ţinut foarte mult la mine. Era un pedagog excelent şi avea vocaţie pentru asta. A crezut că o să fac teatru, aşa cum am crezut şi eu, de altfel. S-a supărat foarte rău pe mine pentru că am refuzat repartiţia în teatru. Mi-a trimis vorbă prin colegi: «Nu vreau să o văd. Să nu încerce să intre în vorbă cu mine».
După cinci ani, m-am întâlnit cu el în holul televiziunii. Era undeva în spate, iar eu la intrare. Nu ştiam ce să fac. M-a văzut şi ne-am trezit uitându-ne unul în ochii celuilalt. L-am văzut cum îşi deschide braţele. Ştii cum am alergat la el? Ne-am îmbrăţişat şi mi-a spus la ureche «Nu mai sunt supărat pe tine. Faci bine ceea ce faci». Când ne-am desprins din îmbrăţişare, amândoi aveam lacrimi în ochi, iar ochelarii lui se aburiseră. A fost ca o scenă de film, absolut minunată.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că s-a întâmplat aşa, pentru că la un an de zile el s-a prăpădit şi mi-ar fi părut rău să plece dincolo şi să rămân cu sentimentul că a plecat supărat. Vezi cum întâmplarea a făcut să fie aşa? Eu mi-am dat seama mai târziu că toate încercările mele de a pleca din televiziune au fost destul de nesăbuite.
Care erau momentele care vă tentau să plecaţi?
M-am întâlnit, la un moment dat, cu cineva care mi-a spus că D.R. Popescu a scris o piesă care se numeşte „Sanda". Era vorba despre mine. Am citit piesa pe nerăsuflate şi mi s-a părut absolut splendidă. Mi-am zis că este rolul meu. Abia aşteptam să înceapă repetiţiile, când aflu că nu sunt distribuită. Mi s-a făcut rău, nu mai puteam să intru la Televiziune fără să simt că pică cerul pe mine.
Şi ca să nu mă îmbolnăvesc, mi-am dat demisia. La trei zile, am fost chemată de Valeriu Pop, preşedintele Radioteleviziunii la acea vreme, cu care am stat de vorbă trei ceasuri. Cred că am plâns tot timpul. Valeriu, cu o incredibilă delicateţe, bănuind prin ce trec, a încercat să mă convingă să rămân, că nu este bine dacă plec, pentru că telespectatorii s-au obişnuit cu mine şi că nu pot să joc un rol, pentru că pentru telespectatori eu sunt Sanda Ţăranu, crainică la TVR.
Eu nu sunt un personaj de teatru şi trebuia să fac şi emisiuni de protocol. Am plecat răvăşită, dar mi-am dat seama că acolo rămân. Pentru mine, televiziunea nu a fost virusul ăsta care intră în toţi tinerii de astăzi. Mi se părea că fac foarte puţin, că nu creez nimic. Ce m-au învăţat pe mine maeştrii mei de teatru, mi-a folosit enorm.
N-ar fi fost ciudat să vă jucaţi propriul rol?
Mie mi-ar fi plăcut, asta e clar (râde). Mai ales că era scris aşa de bine. În ceea ce mă priveşte, a funcţionat foarte bine legea compensaţiei. După acest incident, a venit Festivalul Cerbul de Aur, pe care l-am prezentat, am intrat în categoria întâi de salarizare, fără să am vechimea necesară, au început alte spectacole cu public pe care m-au lăsat să le prezint, plus serile româneşti de televiziune prezentate în străinătate. Prima seară a fost la Helsinki, unde mai fusesem cu soţul meu.
Aţi avut parte de un tratament preferenţial?
M-au lăsat să ies din ţară pentru că au avut încredere în mine că nu rămân acolo, aşa cred. Să se fi purtat cu mine altfel decât cu alţii? E adevărat, se pleca mai greu în străinătate, dar au avut încredere în faptul că nu pot sta departe. Se ştia că sunt familistă, se ştia că-mi iubesc părinţii, că eu nu pot fără părinţi. Soţul meu a fost foarte curtat de impresarii din străinătate, oricând am fi putut rămâne şi putea să ne fie foarte bine, dar niciodată nu ne-am gândit să facem asta. Şi mie mi-a fost greu, nu am avut numai reuşite.
Au fost şi nereuşite, au fost şi nerealizări. Micile invidii, micile bârfe, micile strâmbe şi cancanuri se întâmplă de când lumea, indiferent de regim. Aşa sunt oamenii. Dar nu am dat atenţie. Sigur că m-au necăjit atunci, dar nu ştiu cum s-a întâmplat, nu ai de unde să ştii cume evoluează lucrurile. Ţi se pare atunci că e o catastrofă, că nu ai cum să ieşi din asta, că o să-ţi fie greu, plângi, te zbuciumi. Şi nu ştiu cum s-a făcut că toate au ieşit în favoarea mea.
Simţiţi că aţi pierdut mult pentru că nu dispuneaţi de tehnologia de astăzi?
Pe de o parte, da. Prompterul îţi oferă o mare siguranţă pentru că ai textul în faţa ta. Nu poţi să comunici fără să te uiţi în ochii oamenilor. Dar, pe de altă parte, l-a transformat într-un robot. Nu mai gândeşte ce spune, vorbeşte repede, în ritmul în care se mişcă şi maşinăria. Ori, atunci când vorbeşti, mai faci o pauză, mai repeţi un cuvânt pentru a sublinia o idee.
Asta nu poţi să faci la ştiri, ce-i drept, acestea trebuie prezentate aşa cum sunt, dar când prezenţi un spectacol, o emisiune, atunci trebuie să creezi programul respectiv. Niciodată nu greşeşti de două ori acelaşi lucru. Meseria noastră se face în direct, aşa că nu ţi se întâmplă de două ori. Astăzi văd greşeli ale limbii române, iar în meseria asta trebuie să disponibilitatea de a învăţa şi să nu crezi niciodată că ştii tot, pentru că nu eşti o enciclopedie.
Cum sunt prezentatoarele de astăzi?
Cred că meseria e puţin dezumanizată. Telespectatorul român era obişnuit să-i fie cineva alături, nu o noţiune abstractă sau un generic. Am văzut ce fac oamenii când se uită la televizor. Nu stau tot timpul în faţa lui, ci doar la ce le atrage atenţia. Ei, cum le atragi atenţia? Mi-a scris odată un copil: „Să ştiţi că atunci când apăreţi la televizor, la noi în casă se face linişte". La început mi-a plăcut, mi s-a părut un băiat simpatic. Dar, pe urmă, m-am speriat îngrozitor.
Mi-am dat seama ce responsabilitate extraordinară am, pentru că în meseria asta orice greşeală poate să dărâme tot ce ai construit, mai ales una de cultură generală. Contează cei şapte ani de acasă. Educaţia pe care ai primit-o, ceea ce ai reuşit să acumulezi pe parcurs. Se vede dacă-ţi faci meseria cu plăcere, interes şi respect faţă de cel care te ascultă. Iar astăzi la televizor sunt prea puţini oameni educaţi. Doamnele care fac talk-show-uri s-au masculinizat, au devenit mai dure.
Şi-au pierdut feminitatea. Vremurile se schimbă. Şi eu m-am schimbat, dar n-aş vrea să-mi pierd feminitatea, adică atributele mele de femeie.
Cum arată viaţa Sandei Ţăranu azi?
Normală. Mulţumesc lui Dumnezeu că am lângă mine un om cu o judecată corectă, foarte echilibrat şi foarte tete a tete. Mi-e bine, atât timp cât suntem sănătoşi. Anul asta am făcut nunta de aur, nu-mi vine să cred cât de repede au trecut anii. E bine să ai lângă tine un om cu care să te înţelegi, cu care să împarţi şi bucurii, nu mai zic de necazuri. Să ştii să nu dărâmi ce ai construit, asta am văzut la părinţii mei.
Caut momentele de fericire. Un moment de fericire este dimineaţa când mă trezesc şi-l am lângă mine pe omul drag, când văd lumina soarelui. Cineva mi-a mai dat încă o zi de care să mă bucur şi de care să mă folosesc aşa cum vreau eu şi, dacă ştiu să o folosesc aşa cum trebuie, mai pot veni şi altele. Mă bucur de fiecare zi trăită.
Carte de vizită
Sanda Ţăranu s-a născut la 7 ianuarie 1939. A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, în 1963. I s-a oferit postul de crainică la Televiziunea Română în acelaşi an. Timp de 35 ani a prezentat de la Telejurnal până la spectacole de varietăţi, festivaluri şi seri speciale ale televiziunii în străinatate.
În 1998 s-a retras din faţa camerelor din proprie iniţiativă, continuînd însă colaborarea cu Televiziunea, ca narator al emisiunii „Teleenciclopedia", ca traducător şi ca realizator al emisiunii „Un zâmbet pentru vârsta a treia". Este căsătorită cu violonistul Nicolae Ţăranu.
Se încarcă comentariile...
