Românii au talent, dar nu şi tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigel Frone, mai mult cântăreţ decât impresar
Gigel Frone, mai mult cântăreţ decât impresar

Cea de-a doua ediţie a show-ului de la Pro TV a adus pe scenă, vineri seara, personaje „colorate", mulţi dintre concurenţi dând dovadă de un comportament deviant.

O doctoriţă ginecolog cu apucături cel puţin ciudate până să cânte dumnezeieşte „Ave Maria", un impresar de manechine care a stârnit râsul cu numărul său, transformându-se apoi în mod neaşteptat într-un chitarist desăvârşit, ori un bătrânel care nu promitea nimic până să execute un număr spectaculos de contorsionism sunt câţiva dintre concurenţii care au reuşit să impresioneze juriul, vineri seară, la show-ul „Românii au talent". Ca aceştia au mai fost şi alţii: imitatori, dansatori, cântăreţi.

Deşi mulţi dintre ei păreau că nu vor stârni nici cea mai mică emoţie, la finalul numerelor lor au demonstrat că talentul se ascunde în spatele celor mai nefireşti „măşti". Unul dintre numerele care a impresionat întreg auditoriul a fost cel al lui Florian Cîrpaci. La cei 82 de ani, bătrânelul a executat un număr dificil de contorsionism. Deşi nimeni nu se aştepta ca bâtrânul, aproape nevăzător şi cu auzul foarte slab, să intre printr-un cerc ţinând o lumânare pe frunte, acesta şi-a executat calm reprezentaţia, uimindu-i pe toţi. „Este primul număr la care rămân mut", au fost cuvintele lui Mihai Petre, la final.

Florian Cîrpaci, contorsionist la 82 de ani Foto: pro tv

De la „cerşetor" la prinţ

Când Gigel Frone (43 de ani) a intrat în scenă, cu mersul puţin strâmb, cu statura deloc impunătoare, alături de trei domnişoare care au defilat ca pe podium, în timp ce el le prezenta, membri juriului şi-au zis: „ce-i asta?". Câteva minute mai târziu, după ce Gigel anunţa că el mai şi cântă, toată lumea a rămas ca al dentist. „Cerşetorul" s-a transformat în prinţ după câteva piese cântate în italiană, spaniolă şi greacă. În final, a primit acordul pentru a merge mai departe. „Încă n-am văzut nimic. Sunteţi cel mai neaşteptat talent", a conchis Andi Moisescu.

Pe doctoriţa ginecolog Constanţa Cobzariu (56 de ani) nimeni n-a crezut-o în stare că poate să cânte de-adevăratelea. Înainte să urce pe scenă, avea emoţii şi tremura, exprimându-se greoi. După ce a cântat primele versuri din „Ave Maria", atât juriul, cât şi publicul au fost şocaţi de vocea dumnezeiască a femeii, care a primit trei mari de „da" de la juriu.

Un muncitor de la salubrizare, pe nume Tudorel Popa (30 de ani), din Tulcea, s-a numărat şi el printre cei care au impresionat, deşi membri juriului nu păreau să-i dea prea mari şanse când a urcat pe scenă. Acesta a imitat diverse zgomote, de la sunetul făcut de o motocicletă şi de un autobuz, până la cel scos de un curcan şi de un flex.

Belly-dance de bărbat

Unul dintre cele mai spectaculoase numere ale serii a fost cel al lui Vlad Jucan, în vârstă de 18 ani, din Turda, care a dansat belly-dance (dans din buric, n.r.) atât de bine încât l-a impresionat şi pe Mihai Petre. Tânărul a primit acceptul pentru a merge mai departe. Un număr la fel de impresionant a fost şi cel al lui Florian Limbovici (35 de ani), care a mers şi a dansat pe o coardă elastică. Ultimul dans din competiţie, al fetelor de la trupa Loca, care s-au unduit pe ritmuri orientale, a fost extrem de apreciat.

Au existat şi concurenţi care nu au ştiut să facă deosebirea dintre talent şi apucătură, făcându-se de râs pe scenă. Printre aceştia s-au numărat un bătrân care călărea o răţuşcă, o fostă soprană care a cântat o romanţă, având o prestaţie de-a dreptul jenantă, un şomer care învârtea o ţeavă, un poet ratat ori o tânără dansatoare.

Moment artistic cu sticle goale

Trei băieţi din Cluj au făcut un adevărat spectacol după ce au cântat şi au dansat cu nişte sticle goale din plastic. Pentru prestaţia originală pe care au prezentat-o, ei au primit din partea membrilor juriului câte un  „da" pentru a merge în etapa următoare.

Florian Cîrpaci, contorsionist la 82 de ani p Foto: pro tv

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Banner Adevărul Life
Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite