Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Roman Polanski regretă că a violat o minoră

4 octombrie 2011, 12:12 |  Autor: Raluca Moisă | 

Cuvinte cheie: interviu, Roman Polanski, regrete, viol,

Roman Polanski

Roman Polanski

 

Cineastul Roman Polanski (78 de ani) a declarat în primul interviu TV acordat de la arestarea sa pe aeroportul din Zurich (Elveţia), în 2009, că „regretă" faptul că a avut relaţii sexuale cu o minoră, în urmă cu 33 de ani, potrivit bbc.co.uk.

„Am regretat asta zi de zi, timp de 33 de ani", a declarat regizorul. Polanski s-a aflat anul acesta la Festivalul de Film de la Zurich, unde a primit premiul pentru întreaga carieră, la doi ani după ce a fost arestat pe aeroportul din acest oraş, pe baza unor acuzaţii de pedofilie.

Regizorul, care a primit în 2003 Oscarul pentru filmul „Pianistul", a fost arestat în anul 1977, în SUA, fiind acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o fetiţă de 13 ani, Samantha Geimer, după ce a consumat cu aceasta droguri şi alcool. Roman Polanski a pledat atunci vinovat şi a petrecut 42 de zile în arest. Regizorul a părăsit Statele Unite înainte ca sentinţa să se pronunţe şi de atunci nu a mai revenit niciodată pe teritoriul SUA.

Cineastul a spus despre Samantha Geimer că a fost o „victimă dublă". „A fost victimă de două ori: victima mea şi a presei", a mai spus Roman Polanski.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole