Prigoană cere instanței încredințarea copiilor. Urmează al patrulea divorț?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu ar putea divorța pentru a patra oară. Deputatul PDL a înaintat o plângere împotriva soției sale pentru părăsirea domiciliului conjugal și cere încredințarea celor doi copii minori ai cuplului.

Sâmbătă, după o ceartă mai aprinsă, Adriana Bahmuțeanu și-a luat cei doi copii și a plecat de acasă. Enervat de gestul nevestei lui, Silviu Prigoană s-a prezentat marți la Judecătoria Sectorului 3 pentru a cere încredințarea celor doi copii ai lor - Eduard și Maximus.

Adriana Bahmuțeanu susține că nu știa că soțul ei a dat-o în judecată, arătându-se șocată. "Ne-am certat sâmbătă (4 august) de la aerul condiţionat. El voia să fie foarte frig în casă, iar mie şi copiilor ne curgeau nasurile. Pentru că era o atmosferă foarte apăsătoare în casă, mi-am luat copiii şi am plecat la un fin de-al nostru care are un hotel lângă Bucureşti. M-am gândit să îl las câteva zile singur să se liniştească cu capul, şi eu la fel. Mă şochează comportamentul lui. Silviu chiar e nebun! Cred că l-a bătut prea mult soarele în cap", a declarat vedeta de televiziune pentru ziarul Libertatea.

Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu s-au căsătorit pentru prima oară în 2003, iar în nouă ani au ajuns de trei ori în fața judecătorilor pentru a divorța. Ultima oară și-au pus pirostriile în 2009, în ziua în care Adriana a împlinit 35 de ani.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite