„Plăcintă Americană: Din nou pe felie“ - lider în box office-ul românesc de weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plăcintă Americană: Din nou pe felie
Plăcintă Americană: Din nou pe felie

Filmul „Plăcintă Americană: Din nou pe felie" a fost lider în box office-ul românesc de weekend încă de la premieră, cu încasări de 652.540 de lei şi 37.163 de spectatori, informează Mediafax.

În comedia „Plăcintă americană: Din nou pe felie", personajele cu care am făcut cunoştinţă acum mai mult de un deceniu se întorc la East Great Falls pentru întâlnirea de zece ani. Pe parcursul unui weekend prelungit, aceştia vor descoperi ce s-a schimbat, ce a rămas la fel, dar şi faptul că timpul şi distanţele nu şi-au lăsat amprenta asupra prieteniei dintre ei.

Liderul de weekendul trecut, „Furia titanilor/ Wrath of the Titans" s-a clasat pe locul al doilea, cu încasări de 390.038 de lei şi 17.677 de spectatori.

În această continuare a filmului „Înfruntarea titanilor/ Clash of the Titans", din 2010, zeii încă îi controlează pe titani, iar Perseu, chemat în ajutor, trebuie să îl salveze pe tatăl său, Zeus, să se debaraseze de titani şi să salveze astfel încă o dată omenirea. Filmul este distribuit în România de MediaPro Distribution.

Pe locul al treilea s-a clasat „Titanic 3D", cu încasări de 230.959 de lei şi 11.231 de spectatori. Această nouă versiune a filmului "Titanic" a fost lansată la 15 ani după cea originală - al doilea film din box office-ul mondial, cu încasări de peste 1,8 miliarde de dolari, după "Avatar", regizat de acelaşi James Cameron.

În total, cinematografele româneşti au avut, în weekend, încasări de 1.905.109 lei şi 102.471 de spectatori.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite