Pepe, în rolul lui Popeye Marinarul la „Dansez pentru tine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pepe şi partenera sa de dans au luat primul 10 din concurs
Pepe şi partenera sa de dans au luat primul 10 din concurs

Pepe va fi Popeye Marinarul, Catrinel va fi o prinţesă, Jojo va fi o păpuşă Barbie, iar Aylin va fi parte dintr-un curcubeu, mâine, de la ora 20.30, în penultima ediţie a celui de-al doisprezecelea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine", potrivit Mediafax.

Vineri seară, „Dansez pentru tine" va avea o ediţie explozivă şi colorată, datorită stilurilor pitoreşti de dans din concurs, dar şi plină de suspans datorită celui mai spectaculos duel din istoria competiţiei, care se va desfăşura între toate cele patru perechi rămase în concurs, informează Pro TV.
Platoul emisiunii va fi invadat de personaje de toate naţionalităţile, pentru că unul dintre stilurile de dans va fi folclorul internaţional. În ringul de dans vor reveni pentru dansul demonstrativ doi dintre campionii uneia dintre ediţiile trecute ale emisiunii: Cătălin Moroşanu şi Magda Ciorobea. Totodată, seara va fi una plină de veselie, pentru că al doilea stil de dans al serii va fi cel cu tema „Bal Mascat", pentru care vor demonstra Robo, vedeta primului sezon al emisiunii „Românii au talent", împreună cu Genil, unul dintre membrii baletului emisiunii. Funky-Jazz-ul va pune şi el în dificultate perechile concurente cu regulile lui atipice pe care le va exemplifica la începutul ediţiei Lockid Dani, fostă componentă a trupei Titanii Funky Fresh, împreună cu Valentin Dinu de la „Românii au talent".
La proba „Balului Mascat", Pepe îl va interpreta vineri seară pe simpaticul şi puternicul Popeye Marinarul, iar Andreea Toma, partenera lui, va fi haioasa Olive.
Catrinel Sandu va avea parte de o coregrafie în care va face haz de propriul ei necaz de sănătate. Ea împreună cu Ionuţ vor interpreta „Balul Mascat" de la Palatul Prinţesei, unde toată lumea o s-o plângă pe prinţesa accidentată şi ligamentelele ei rănite. Cu toţii vor fi îmbrăcaţi în alb, vor avea picioarele acoperite de multe pansamente, iar Lena, fiica lui Lilian, coregraful perechii, va fi o micuţă făcătoare de minuni.
Aylin şi Ovidiu vor da viaţă unui curcubeu. Coregrafia lor romantică va începe unicolor şi cu toţii vor fi îmbrăcaţi în bleu, iar la final, fiecare dintre cei din ring va reprezenta una dintre culorile unui curcubeu optimist.
Jojo va fi haioasa şi mult admirata păpuşă Barbie, iar Ionuţ, partenerul ei, va fi celebrul Ken.
La proba de folclor internaţional, Pepe şi Andreea vor încerca să cucerească juriul şi publicul telespectator cu un dans african, Jojo şi Ionuţ vor fi japonezi, Catrinel şi partenerul ei vor fi mongolezi, iar Aylin şi Ovidiu vor interpreta un vesel dans bavarez.
Perechile aflate în concurs vor avea parte de cel mai crâncen duel care a fost vreodată la „Dansez pentru tine". Pentru a-i ajuta pe telespectatori să poată departaja mai uşor între ele, cele patru perechi aflate la egalitate în faţa eliminării din concurs vor avea de reprodus cel mai bun dans al lor din acest sezon, dar şi cel mai slab dans al lor de până acum.
Pe lângă Adelina Chivu şi trupa Lala Band, invitaţi speciali în ringul emisiunii vor fi Elena şi Nino de la trupa Mandinga, care vor face un dans pitoresc în scop umanitar. Îmbrăcaţi în haine cu imprimeuri de piele de animal, iar Elena într-o ipostază sexy, cei doi membri ai trupei Mandinga vor face un dans african provocator, conceput de coregrafa Georgiana Caita (Căprioara).
Cu ajutorul momentului lor coregrafic, doi fraţi talentaţi la dans şi foarte silitori, dar loviţi de soartă, vor avea parte de un an mai bun şi de speranţă într-o viaţă mai bună, în care să se poată bucura de marea lor pasiune, dansul. Angel are 11 ani şi practică dans sportiv de la 6 ani. Fericirea lui şi a familiei lui a fost spulberată când tatăl său, dascăl la biserica din sat, a decedat la 34 de ani. De atunci, ei se chinuie să trăiască decent, chiar dacă au primit ajutor de la autorităţile locale şi de la vecini. Angel locuieşte cu mama şi frăţiorul lui de 7 ani, care şi el practică dansul, şi cu bunicii pensionari din partea mamei. Cu toate că munceşte mult în gospodărie, să-şi ajute bunicii, Angel nu a ignorat şcoala şi a terminat clasa a V-a cu media generală 9,46. A participat la concursuri de dans sportiv, la care a luat premii, iar cei care l-au ajutat de fiecare dată au fost partenera sa de dans şi familia ei. Însă aceştia nu vor mai putea să-l susţină financiar şi pe el, să-i plătească costumele şi deplasările la competiţi, astfel că Angel şi fratele lui vor fi nevoiţi să renunţe la dans.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite