„Matrix“ vine la „Românii au talent“. Ce a mai făcut românul care a uimit Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Razy Gogonea e invitat special în marea finală a concursului „Românii au talent“, programată vineri seară la Pro TV.

Acum un an, Razy Gogonea uimea Marea Britanie cu dansul său inspirat din filmul „Matrix". Atunci urca timid pe scena de la „Britanicii au talent" şi lăsa atât publicul, cât şi juriul fără cuvinte.

A devenit rapid un adevărat fenomen pe internet, a adunat milioane de vizualizări pe YouTube şi a câştigat simpatia altor milioane de oameni din întreaga lume. A reuşit să treacă de primul duel din istoria emisiunii britanice şi a mers mai departe, terminând semifinala în fruntea clasamentului.

La preselecţia „Britanicii au talent“, Razy a făcut furori

La finalul concursului a ocupat locul patru, însă juraţii l-au declarat cel mai bun dintre toţi dansatorii care au participat până atunci. Mâine-seară, Razy va dansa pentru România în direct la Pro TV.

image

Experienţa de la „Britanicii au talent" i-a schimbat radical viaţa. „Concursul ăsta a însemnat totul pentru mine! Au apărut foarte multe oportunităţi şi uşi deschise", ne-a mărturisit Razy.

El a avut ocazia să călătorească şi să vadă ţări unde nu credea că va ajunge vreodată. A fost invitat special în finală la „Chinezii au talent", alături de Susan Boyle, unde l-au urmărit 80.000 de spectatori şi un miliard de telespectatori.

„Am fost invitat şi la cel mai mare concert caritabil pentru copii din Marea Britanie, «Children in need», iar la un alt eveniment de acest gen am împărţit scena cu Olly Murs, locul 2 la «X Factor» Marea Britanie şi cu Mitch Winehouse ( tatăl cântăreţei Amy Winehouse)",ne-a declarat acesta.

Vrea să-şi deschidă şcoală de dans

Razy are şi planuri de viitor în ceea ce priveşte dansul. Recunoaşte că nu şi-a privit niciodată pasiunea ca pe o afacere, însă, după concurs, a realizat că dansul poate fi o profesie.

Razy în semifinala „Britanicii au talent“

„În prezent am creat propria producţie, un show intitulat «Cirque Matrix». Este un spectacol de 45 de minute, care include breakdance, acrobaţii, numere cu lumini, cu foc şi cântăreţi. Pe viitor vreau să-mi deschid propria şcoală de dans în Anglia şi, cel mai mult, vreau să joc în filme. Dansul a devenit profesia mea şi sunt norocos că fac ce-mi place", spune acesta.

"Dansul a devenit profesia mea şi sunt norocos că fac ce-mi place. Vreau să-mi deschid şcoală de dans în Anglia şi vreau să joc în filme."

Razy Gogonea dansator

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite