Marian Ionescu, cântăreţ: „Am avut noroc că am rămas împreună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii formaţiei, sărbătoresc anul acesta împlinirea a 20 de ani de carieră
Membrii formaţiei, sărbătoresc anul acesta împlinirea a 20 de ani de carieră

După 20 de ani pe scenă, formaţia Direcţia 5 încă umple sălile de spectacole. Succesul se datorează şi faptului că muzica a fost întotdeauna marea pasiune a trupei.

Direcţia 5 împlineşte anul acesta 20 de ani de carieră. Membrii formaţiei, Marian Ionescu, Cristi Enache, Nicu Damalan, Marius Keseri şi Toni Şeicărescu, vor sărbători printr-un spectacol aniversar, care va avea loc pe 29 octombrie la Sala Palatului din Bucureşti. Concertul promovează şi cel mai recent album al trupei, „Beautiful Jazz Duets", despre care Marian Ionescu, liderul Direcţia 5, spune că este o încercare de a surprinde publicul cu „ceva inovativ".

„Adevărul": Pe 29 octombrie, odată cu spectacolul de la Sala Palatului, lansaţi şi un nou material. Cu ce e diferit acest album faţă de celelalte?

Marian Ionescu: Este primul album de studio al grupului împreună cu 11 dintre cele mai iubite voci feminine româneşti, printre care Andra, Paula Seling, Monica Anghel şi Nico. Discul se va numi „Beautiful Jazz Duets" şi este în stilul jazz-pop. Noi îl considerăm o performanţă muzicală a trupei Direcţia 5. Albumul are 12 piese, care au fost scrise oarecum repede, în perioada ianuarie-aprilie a acestui an, şi a fost imprimat la începutul verii.

Cum v-a venit ideea să abordaţi şi jazz?

Noi explorăm şi valorificăm mereu noi genuri muzicale pentru a ne surprinde de fiecare dată publicul cu ceva inovativ.

Cum va arăta spectacolul din Bucureşti?

Pentru că în acest an se fac 20 de ani de când am debutat, ne-am gândit cum am putea să mulţumim mai frumos publicului nostru care ne-a fost alături în tot acest timp. Şi le vom mulţumi fanilor prin ceea ce ştim noi mai bine să facem: prin muzică.

Cât de bine se mai vând albumele voastre, într-o vreme în care artiştii nu prea mai mizează pe lansarea de discuri?

Fiecare gen muzical şi fiecare artist au publicul lor. Noi ne simţim norocoşi să avem un public care încă pune valoare pe discurile originale şi le mulţumim pentru asta.

Cum reuşiţi să fiţi atât de prolifici şi să scoateţi aşa de des materiale?

Este un exerciţiu permanent al artistului, ca atunci când nu este pe scenă să meargă la studio şi să înregistreze. Când nu avem concerte, sigur ne găseşti în studio, iar Dumnezeu ne oferă inspiraţia să venim cu melodii care sunt pe placul publicului. Noi suntem foarte norocoşi că facem ceea ce ne place, iar ceea ce ne place este muzica.

Voi cântaţi cu precădere balade. Aţi încerca şi alt stil muzical?

Concertele noastre sunt extrem de diverse, cu o dinamică ce diferă de la un moment la altul. Dar câteodată ne trece prin cap să cântăm un alt gen de muzică şi să surprindem publicul.

Sunteţi pe scena muzicală de 20 de ani. Cum aţi reuşit să rămâneţi împreună atât timp?

Am avut noroc c-am rămas împreună! Şi mulţumirea noastră o oferim publicului la spectacolul de pe 29 octombrie, de la Sala Palatului.

Spuneaţi într-un interviu că aţi ajuns la maturitate. Ce înseamnă asta?

Maturitatea înseamnă că suntem un pic mai siguri pe noi atunci când suntem în situaţia de a înregistra un album nou sau când susţinem un spectacol, ştim mult mai clar ce avem de făcut, datorită experienţei adunate în toţi aceşti ani de când cântăm.

Cât de des aveţi concerte şi unde?

Cântăm de trei - patru ori în fiecare săptămână, majoritatea concertelor le avem în aer liber. Programul nostru este organizat în aşa fel încât pe lună avem între zece şi douăzeci de concerte. Desigur, numărul variază şi în raport cu distanţa dintre oraşe.

Cât timp vă vor mai vedea fanii pe scenă de aici încolo?

Cât o vrea Dumnezeu. Cred că orice artist îşi doreşte să rămână în atenţia publicului.

Sunteţi la fel de entuziaşti ca acum 20 de ani ori simţiţi că aţi îmbătrânit?

Suntem la fel de entuziaşti ca la început, deşi ne-am maturizat.

Cum vi se pare că arată piaţa muzicală de la ora actuală?

Piaţa muzicală din România a evoluat foarte mult în ultimii ani, ceea ce este foarte bine. Sunt genuri şi melodii pentru toate gusturile.

Piaţa este dominată de muzica comercială, pe care artiştii tineri au dus-o peste graniţe. Cât se mai ascultă muzica voastră acum?

Nu se mai ascultă.

"Când nu avem concerte, sigur ne găseşti în studio, iar Dumnezeu ne oferă inspiraţia să venim cu melodii care sunt pe placul publicului."
Marian Ionescu

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite