Maria Buză: „Am visat să fiu balerină“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Buză, actriţă
Maria Buză, actriţă

Sufletul petrecerii Vedeta mărturiseşte că întotdeauna i-a plăcut să se exprime prin dans şi că, în adolescenţă, era atracţia grupului când mergea în discotecă. Şi acum, dacă participă la un chef, face „spectacol“. Maria Buză este un artist complex. Face teatru pe scena TNB, dar şi în underground, cântă, dansează şi, mai nou, este prezentatoare la emisiunea „O dată-n viaţă“, de la TVR 1.

„Adevărul": Ce face personajul dumneavoastră, Floarea, de când Iuliana Tudor, gazda de până acum a emisiunii „O dată-n viaţă", a decis să ia o pauză pentru că urmează să nască?

Maria Buză: Personajul Floarea este pus într-o postură foarte stranie, pentru că ajunge omul de bază, care conduce emisiunea. Nu este o postură tocmai comodă. Fiind vorba de Floarea, e vorba de mine, de Maria, iar eu am aceeaşi problemă şi aceeaşi teamă. De exemplu acum, dacă m-aţi suna şi mi-aţi zice: „Uite, Maria, avem o emisiune şi ne gândeam să o moderezi tu, te-ar interesa?", aş spune „nu" din start.

De ce?

Mi se pare altceva decât ceea ce fac eu, e diferit de profesia mea, cea de actor. Dar în ceea ce priveşte situaţia de faţă, când vrem s-o lăsăm pe Iuliana să se liniştească şi să aibă grijă de bebeluşul ei şi de sănătatea ei, nu-mi vine foarte greu. În perioada asta, când eu şi Marius Rizea prezentăm emisiunea, nu mai avem timp să facem şi momentul nostru cu Floarea şi Gheorghe, cu toate că publicul s-a obişnuit cu acel moment. Dar vom reveni la el odată cu întoarcerea Iulianei, în sezonul următor.

Cum s-a născut dragostea dumneavoastră pentru muzica populară?


În vremea liceului şi câţiva ani după asta am dansat în ansamblul de amatori Doina Bucureştiului. Eram foarte atrasă de cântecele artiştilor. Să nu vă gândiţi că-mi închipuiam vreodată că am să învăţ cântece populare şi că am să urc pe scenă alături de un taraf. Nici nu îndrăzneam să visez. Eu nu ştiam decât o strofă-două din cântece. La admiterea la facultate, la proba muzicală, când a fost să aleg şi eu un cântecel, mi-am dat seama că nu ştiu niciunul cu text complet. Şi o prietenă zice: „Tu ştii o strofă din «Mai ţii minte măi, dragă Mărie", o strofă din «Cine iubeşte şi lasă», dar ştii ceva şi din Whitney Houston şi din Mariah Carey. Facem aşa: dai dintr-una-ntr-alta".

Şi am făcut un potpuriu, un colaj pornind de la ceea ce ştiam eu. Şi le-am legat într-un mod foarte interesant. Ceva de genul: „Cine iubeşte şi lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă/ Târâişul şarpelui şi pasul gândaculuiiiiiiiuuuuu Uuu, will allways love youuuu". Momentul acesta i-a surprins plăcut pe cei din comisie. Când am intrat în facultate, eram deja cunoscută pentru asta. Şi uite aşa am ajuns să cânt.

Cum v-aţi făcut intrarea la „Şarpele roşu"?

Studentă fiind, în anul al doilea, şi având probleme cu banii, o prietenă îmi spune: „Ai o voce aşa interesantă şi frumoasă şi plină de sensibilitate şi tu stai în casă şi mori de foame?". Şi atunci am ajuns într-o cârciumioară vestită la vremea aceea, „Şarpele roşu", unde mergeam după ore şi cântam până pe la 12 noaptea. Prietena mea a dat un telefon în numele meu: „Buna ziua, sunt Maria Buză, studentă la Facultatea de teatru. Aveţi nevoie de o lăutăreasă?", zice prietena mea. Eu, când am auzit că zice lăutăreasă, m-am băgat sub scaun. Lăutăreasă... vă daţi seama câtă greutate are cuvântul ăsta? O lăutăreasă, dacă-i zici „cântă-mi-o şi mie pe aia.. ştii tu, a cântat-o Vasilica acum 100 de ani, o ştie". Şi eu ştiam fix cinci cântece. Patronului i s-a părut că sunt interesantă şi curajoasă şi m-a chemat să cânt.

Ce pregătiţi în materie de muzică?

Am şase piese înregistrate, urmează să mai înregistrez câteva ca să încropesc un repertoriu pentru un album. Tare greu îmi vine, că nu găsesc timp, dar sper ca până în preajma Sărbătorilor să fiu şi eu gata, că mă chinuiesc de vreo doi ani.

Ce doreaţi să deveniţi când eraţi copil?

Îmi doream foarte tare să fiu balerină. Ai mei nu puteau să mă ducă la nicio şcoală de balet. În clasa a VI-a, familia a strâns suma care îmi trebuia ca să merg la Şcoala populară de artă. Şi am făcut balet doi ani, după care am trecut la dansuri populare. Mi-a plăcut foarte mult, sunt o dansatoare foarte bună şi foarte expresivă. Şi acum, dacă merg la o petrecere şi dansez, fac spectacol, pentru că mie îmi place să dansez artistic, trebuie să „desenez" puţin prin mişcare. Eram înnebunită să merg în discotecă şi să dansez. Nu mai dansa nimeni în jurul meu, eram doar eu şi ceilalţi se uitau la mine.

Cum eraţi în gaşcă, eraţi liderul grupului?

Dacă nu veneam la o petrecere, era tristeţe. „Cum, Maria, nu poţi să vii?", „Păi nu...", „A, păi şi când poţi să vii? Că atunci facem, când poţi tu". Cam aşa stătea treaba. Doi ani, din '87 până în '89, am lucrat la un centru de calcul, eram operator calculator. Lucram două săptămâni pe lună şi în celelalte două nu făceam nimic, ne plictiseam de moarte. Colegele mele scoteau scaunele dintre birouri, le rânduiau şi eu, în faţa lor, începeam să fac tot felul de tâmpenii şi drăcovenii. Era show. Trecea timpul mai uşor şi mai plăcut, iar şefa mea îmi zicea: „Măi, Maria, du-te şi tu la un concurs, fă ceva, pleacă naibii de-aici!".

Păreţi foarte vorbăreaţă. Aşa sunteţi şi în viaţa de zi cu zi?


Aproximativ. Dar când mi se pare mie că încep să spun tâmpenii, odată tac... Sunt foarte emotivă şi timidă. Poate de multe ori vorbesc mai mult ca să disimulez. Câteodată îmi place să stau în casă şi să nu fac nimic, nimic, nimic. Să mă ascund precum struţul.

Cum reuşiţi să vă împărţiţi viaţa între televiziune, muzică, teatru şi familie?

Numai eu ştiu cum... Astăzi (luni, n.r.), de exemplu, ajung acasă pe la 11 noaptea, că avem spectacol cu „Sinucigaşul" de la Teatrul Naţional tocmai la Ploieşti. Un spectacol de Nikolai Erdman, în regia lui Felix Alexa şi care-l are pe Dan Puric în rol principal. Cu soţul meu nu-i o problemă, copilul suferă foarte tare că nu am timp mai mult să stau cu el.

Cum se împarte sufletul dumneavoastră între teatrul underground şi teatrul pe o scenă mare, cum este cea a Teatrului Naţional?

Să ştiţi că într-un spaţiu neconvenţional, cum se întâmplă de cele mai multe ori într-un teatru underground, te simţi ca într-un atelier de teatru pentru că joci ceea ce-ţi place. Nu este o sarcină de serviciu, ca atunci când eşti distribuit într-un rol care nu te avantajează - cu toate că mai rar se întâmplă asta şi în teatru -, dar aici sunt proiecte pe care le faci pur şi simplu discutând înainte. Eu joc acum în piesa „Stă să plouă", de la teatrul Luni, de la Green Hours. Este vorba despre un text scris de Lia Bugnar, o poveste despre trei fete care locuiesc cu chirie la un prieten. Când  lucrezi cu o echipă de câţiva actori este esenţial ca ei să se înţeleagă bine. E ca un atelier, te întorci la metoda de la şcoală, încerci să te împrospătezi. Ori, la teatru, lucrurile sunt un pic mai scorţoase. Dacă simţi că ceva nu e bine la colegul tău, mai bine te abţii. V-am spus-o ca să înţelegeţi bucuria de a lucra într-un teatru underground, dar teatrul este la fel de valoros şi într-un spaţiu neconvenţional şi pe o scenă consacrată. 

Aţi fost contactată de cei de la Pro TV pentru unul dintre sezoanele „Dansez pentru tine". Nu aţi fost cooptată în echipă pentru că nu aţi fost dispusă să renunţaţi la proiectele personale. Ce v-au cerut cei de la Pro?

Sunt vreo doi-trei ani de atunci. M-au invitat să particip la una dintre ediţiile „Dansez pentru tine" şi, cum era firesc, m-au întrebat ce program am în perioada respectivă, dacă am înregistrat emisiuni. Le-am spus că am spectacole şi că am înregistrat la Antena 1 două farse pentru emisiunea „Noaptea erorilor" şi nu le-a convenit. Mai ales că le-am spus că eu când şi la nunţi. Ei au contract de exclusivitate şi, pe perioada respectivă, nu aveam voie să fac multe. Din câte ştiu, şi la o petrecere privată dacă te duci trebuie să anunţi PR-ul emisiunii, ceea ce mi se pare prea mult. Adică ce credeţi, că dacă mă duc la o petrecere eu nu ştiu să mă port civilizat şi să am o conduită care să nu-mi strice imaginea? Sunt un om care, până una-alta, nu vrea niciun contract de exclusivitate. Eu, ca orice actor, câştig un pic de colo, un pic de dincolo... Nu ai cum să mă îngrădeşti.

"Sunt foarte emotivă şi timidă. Poate de multe ori vorbesc mai mult ca să disimulez."
Maria Buză
actriţă

"Şi acum, dacă merg la o petrecere şi dansez, fac spectacol, pentru că mie îmi place să dansez artistic, trebuie să «desenez» puţin prin mişcare."

Maria Buză
actriţă

Carte de vizită

-Maria Buză s-a născut la 26 februarie 1969, la Bucureşti
-Este căsătorită cu violonistul George Pătraşcu şi au împreună un copil, Andrei
-A absolvit Academia de Teatru şi Film în 1997, la clasa profesorului Gelu Colceag
-A debutat în teatru în anul 1998, cu rolul Smărăndiţei, în piesa „O batistă în Dunăre", la Teatrul Naţional Bucureşti
-În perioada 1995 - 2000 a făcut parte din grupul umoristic Vouă
-A lansat două albume muzicale, „Fluturi galbeni" (1998) şi „Piatră, piatră" (2001)
-În prezent joacă la Teatrul Naţional în „Sinucigaşul" de Nikolai Erdman şi în „Burghezul Gentilom" după J.B.P. Molière, iar la Teatul Luni de la Green Hours, în „Stă să plouă", de Lia Bugnar.

Maria Buză  actriţă
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite