Maia Morgenstern şi Gigel Frone, colegi de platou în „Las Fierbinţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cel de-al doilea sezon al serialului „Las Fierbinţi“, alături de personajele deja cunoscute apar nume grele din cinematografia românească, dar şi finalişti ai concursului „Românii au talent“.

În această seară, la Pro TV, de la 20.30, debutează cel de-al doilea sezon al serialului de comedie „Las Fierbinţi". Glumele, situaţiile amuzante şi personajele care mai de care mai colorate cu care spectatorii s-au obişnuit în primul sezon vor fi completate de câteva surprize. După ce în sezonul trecut  actorii Horaţiu Mălăele şi Ileana Stana Ionescu s-au alăturat lui Adrian Văncică şi Mihai  Mărgineanu, alte nume grele din cinematografia românească vor păşi în lumea satului „Las Fierbinţi".  Astfel, printre personaje pestriţe ale serialului de comedie îşi vor face apariţia celebrii actori Maia Morgenstern, Valentin Uritescu şi Gabriela Popescu. 

Maia Morgenstern va interpreta unul dintre cele mai inedite roluri ale sale: Ţaţa Rapidoaica, mereu speriată de sfârşitul lumii şi care vede peste tot semne. Actriţa spune că noul său rol este o provocare şi că a fost cucerită de serial încă de la primele episoade, mai ales că filmul redă întocmai atmosfera şi umorul tipice satului românesc.

„Mi-a plăcut felul acesta de umor inteligent cu totul special, care pune bine la încercare mintea telespectatorului, spiritul nostru autoironic, felul în care ne privim. Aş asemăna spiritul de observaţie al scenariştilor cu umorul lui Caragiale", a mărturisit actriţa.

Valentin Uritescu interpretează rolul lui Titică, un soţ cu părul roşu exasperat de nevastă. „M-a amuzat faptul că Titică e tot timpul cu cureaua după nevastă-sa, care are gura cam mare. Am filmat cu plăcere şi m-am amuzat. Pe undeva, sunt şi eu în Titică, şi eu am un simţ al umorului aparte şi l-am găsit foarte repede ca personaj. Îmi place «Las Fierbinţi» pentru că e autentic", a declarat actorul.

La rândul său, Gabriela Popescu se arată încântată de noul proiect. Actriţa interpretează rolul Argentinei, o femeie atrăgătoare care nu îşi arată vârsta şi care ar putea concura chiar cu fiica sa, atât prin vestimentaţie, cât şi prin energia şi dorinţa de a gusta viaţa. „«Mama, ce-ţi mai place viaţa!» e o replică ce defineşte personajul", spune actriţa.

„Las Fierbinţi"  a devenit încă de la difuzarea episodului-pilot filmul preferat al românilor, serialul înregistrând la debut o audienţă medie urbană de 1.160.160 de telespectatori.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite