Madonna, despre o nouă căsătorie şi despre relaţiile cu bărbaţi mai tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Madonna
Madonna

Madonna, care a divorţat în urmă cu trei ani de regizorul britanic Guy Ritchie, a mărturisit într-un interviu acordat recent că s-ar căsători din nou, potrivit accesshollywood.com.

„Aş putea face asta, da", a pus vedeta americană în vârstă de 53 de ani. Madonna, care în acest moment are o relaţie cu dansatorul francez Brahim Zaibat (24 de ani), a precizat însă că, să porneşti în căutarea bărbatului ideal, este un lucru descurajant.

„Din nefericire, suntem crescuţi cu poveşti şi, chiar dacă suntem fiinţe sofisticate, educate şi evoluate, în adâncul minţii noastre tot credem că vom întâlni bărbatul perfect şi că vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. E un paradox, chiar şi cineva cu jumătate de creier ştie că nu există, dar noi tot vrem bărbatul ideal", a declarat artista.

Într-un interviu acordat ABC, Madonna a vorbit şi despre relaţiile ei cu bărbaţi mult mai tineri (înainte de Brahim Zaibat, ea a fost împreună cu modelul brazilian Jesus Luz, care avea tot 24 de ani).

„N-am ales eu asta, n-am planificat, n-am scris pe o bucată de hârtie că voi avea o relaţie cu un bărbat mai tânăr. Vedeţi, e şi o parte romantică în mine. Am întâlnit pe cineva la care am ţinut, iar vârsta nu a mai contat", a mai spus artista.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite