Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Madonna a cântat pentru româncele frumoase / Cum ţi s-a părut concertul?

27 august 2009, 21:21 |  Autor: Raluca Moisă , Mihaela Dima  | 

Madonna a cântat pentru româncele frumoase / Cum ţi s-a părut concertul?

Madonna a cântat pentru româncele frumoase / Cum ţi s-a părut concertul?

 

Diva le-a oferit aseară celor 60.000 de fani prezenţi în Parcul Izvor două ore de neuitat. Câţiva cârcotaşi au plecat înainte de finalul concertului. A cântat pentru „româncele frumoase“, a vorbit despre discriminarea din România, a dansat cu ţiganii ruşi şi s-a sărutat cu o dansatoare. Madonna a fost la Bucureşti.

Două litere „M“ au apărut pe ecranele laterale şi au fost urmate de animaţia video „The Sweet Machine“, completată sonor aproape obsesiv de versul „tic-tac, tic-tac, tic-tac“ din piesa „4 Minutes“.

Madonna, pe pământ românesc
de Adrian Halpert

Citiţi şi:


După aproape trei minute, dansatorii Madonnei au urcat pe scenă, iar diva a apărut în faţa spectatorilor, la ora 21.55, într-un tron în forma literei M, pe acordurile piesei „Candy Shop“, care a dat startul concertului de la Bucureşti. „Hello Romania“ sunt cuvintele cu care Madonna, îmbrăcată într-un body negru şi un frac, a întâmpinat publicul care aplauda cu frenezie.  

Sonorizare excelentă


După prima piesă, încântată de reacţia entuziastă a fanilor, Madonna le-a mulţumit, spunându-le „That’s what I’m talking about, Bucharest!“ (Despre asta vorbesc, Bucureşti!)

Au urmat ritmurile alerte ale melodiei „Beat Goes On“, un duet virtual cu Kanye West, iar laintmotivul Gangsta’ Pimp al primei secţiuni a showului este potenţat de Rolls Royce-ul alb de epocă care a fost adus pe scenă, care s-a transformat instantaneu în ringul de dans al Madonnei şi al dansatorilor ei.

 Artista nu a omis nici la Bucureşti gestul cu degetele mijlocii, devenit deja „marcă înregistrată“. Publicul a apreciat încă de la început sonorizarea excelentă de care a beneficiat concertul artistei.

„Are you ready?“, a întrebat de două ori Madonna, înainte să înceapă piesa „Human Nature“, pe cântăreaţa a cântat-o la chitară pentru o variantă live mult mai funky decât cea originală. Show-ul a continuat cu o altă piesă-cult, „Vogue“, pentru care Madonna a folosit din nou inserţii din melodiile preferate de pe albumul „Hard Candy“: „ 4 Minutes“ şi „Give It 2 Me“.

Pentru mulţi dintre fanii fideli ai Madonnei şi ai interpretărilor sale de pe CD, noile versiuni ale pieselor, schimbate semnificativ, au reprezentat surprize destul de mari.

Remixul piesei „Die Another Day“ şi un interludiu video în care Madonna apare în chip de pugilistă au încheiat prima parte a spectacolului, însă diva a revenit imediat pe scenă, într-o nouă ţinută, pentru hitul „Into the Groove“, din 1985, care a deschis secţiunea „Old School“.

Jambiere, pantaloni scurţi, genunchiere - elemente vestimentare ce amintesc de anii ’80 – dar şi streetdance-ul dansatorilor de pe scenă au indus publicul într-o atmosferă disco tot mai alertă. Madonna nu a stat o clipă, a dansat pe pupitrul DJ-ului şi a sărit coarda.

„Haide România, poţi mai bine de atât! Fă zgomot, România!“, a spus artista, publicului care îi părea insuficient de entuziast. Încă nemulţumită de reacţia publicului, Madonna şi-a „somat“ ascultătorii să cânte şi să danseze, ca un „entertainer“ desăvârşit, dar prea puţini ştiau versurile piesei „Into the Groove“.

Omagiu pentru Michael

Showul a continuat cu un alt hit al anilor ’80, „Holiday“, întrerupt de acordurile melodiei „Billie Jean“, omagiu adus lui Michael Jackson, moment în care publicul a luat-o razna. „Să-l aplaudăm pe unul dintre cei mai mari pe care i-a cunoscut lumea, Michael Jackson“, a spus Madonna.

Un dansator a executat celebrele mişcări de dans, în timp ce pe ecrane se derulau imagini ale cântăreţului, însă ritmurile s-au schimbat rapid, iar din boxe s-a auzit un al hit MJ, „Wanna Be Starting Something“. Tributul pentru Michael Jackson, inteligent inserat în show, a făcut loc finalului piesei „Holiday“, urmată de hitul „Dress You Up“, cântat la chitară de către Madonna.

„Pentru toate femeile frumoase din România“ a spus diva la începutul piesei „She’s Not Me“, purtând celebrii ochelari în formă de inimă. Dansatoarele erau îmbrăcate în cele cunoscute ţinute din cariera ei.

Provocatoarea artistă a fost sărutată pe buze de dansatoarea îmbrăcată în rochia de mireasă din clipul „Like a Virgin“. A urmat melodia „Music“, care a încheiat partea a doua a showului. În acest punct al concertului, câţiva nemulţumiţi au plecat. „Am leşinat de atâta muzică proastă“, a declarat unul dintre aceştia pentru „Adevărul“.

Un nou interludiu video, „Rain“, a făcut trecerea către piesa „Devil Wouldn't Recognize You“, o melodie lentă, după care Madonna, instrumentiştii ţigani ruşi şi dansatorii s-au dezlănţuit pe ritmuri gypsy în cea de-a treia parte a concertului. „Sunteţi pregătiţi de lecţia spaniolă?“, a întrebat diva, îmbrăcată într-o rochie roz de voal, în introducerea pieselor „Spanish Lesson“ şi „Miles Away“, în timpul căreia a fost proiectat „Bucureşti“ pe ecrane.

„Hai să începem petrecerea“, a fost îndemnul Madonnei, odată cu începutul melodiei „La Isla Bonita“ - o variantă „pour les connaisseurs“, (Lela Pala Tute), cu versuri în ţigăneşte. „Sunt foarte fericită că ma aflu aici, şi eu vă iubesc. Ştiţi ce înseamnă «Lela Pala Tute»?“, şi-a întrebat Madonna fanii, dar tot ea fiind cea care i-a lămurit: „Nebunia dragostei“. 

Dansuri ţigăneşti

Fiecare detaliu, pas şi orice mişcare sunt atente studiate pentru ca întregul mecanism de pe scenă să decurgă fără niciun un soi de întrerupere. Publicul a aplaudat încontinuu participarea ţiganilor ruşi, iar Madonna s-a înhămat la o horă cu dansatorii.

„Doli Doli“, o mostră de muzică ţigănească rusească autentică, interpretată de Trio Kolpakov, a animat şi mai tare publicul. „Am citit că există multă discriminare în Europa de Est împotriva ţiganilor“, moment în care o mare parte a publicului a început să huiduie, iar Madonna a continuat să spună că „Şi ţiganii, şi homosexualii sunt discriminaţi, dar toţi suntem egali. Trebuie să fim toleranţi“, cuvinte la care a fost aplaudată îndelung de public.

„Furtuna“ a fost calmată imediat de celebra baladă câştigătoare de Oscar, „You Must Love Me“, de pe coloana sonoră a filmului „Evita“. Momentul, poate unul dintre cele mai emoţionante ale întregului show, a fost potenţat de acompaniamentul de excepţie al lăutarilor ţigani.

Interludiul-statement „Get Stupid“, în care pe ecrane s-au succedat imagini cu simboluri religioase (cruce, semilună), efecte ale războaielor, foametei şi încălzirii globale, dar şi cu diverşi lideri politici, printre care Hitler, John Kennedy,  Al Gore sau Obama, a făcut trecerea către ultima parte a show-ului Madonnei, Rave.

În ultima parte a spectacolului, Madonna, într-o costumaţie futuristă, a interpretat o variantă dance a hitului „Frozen“, de pe albumul „Ray of Light“, dar şi recentul duet cu Justin Timberlake, „4 minutes“.

Concertul s-a încheiat cu un remix al hitului „Give It 2 Me“, de pe albumul „Hard Candy“, în timp ce pe ecrane derulau cu o viteză ameţitoare versurile „No one’s gonna stop me now“ (Nimeni nu mă va opri acum). La finalul celor două ore de spectacol a mulţumit Bucureştiului, dar nu s-a mai întors la bis, aşa cum a obişnuit turneul acesta.

Fani de toate vârstele au venit din ţară şi din străinătate

Costin Alexandru (28 de ani - foto): „Nu sunt fan Madonna, dar ştiam că va fi un show frumos, aşa că nu puteam să lipsesc. Sunt aici împreună cu mai mulţi prieteni. “

Silvia Ghină (53 de ani): „Am primit cadou de la fiica mea două bilete, în faţă, încă de când s-au pus în vânzare. Am tot văzut-o pe la televizor şi m-a surprins că o femeie de vârsta mea poate să aibă atâta putere. Cred că am devenit un fan de-al ei, într-un fel.“

Roxana Stoenescu (34 de ani): „Am venit special din Dubai de acum trei zile pentru acest concert. O ascult pe Madonna de când eram mică, de pe vremea lui Ceauşescu. Aveam o prietenă în bloc care avea casete video cu videoclipurile ei şi mă prosteam cu sora mea pe muzica Madonnei. M-am şi îmbrăcat aşa în seara asta, ca să-mi aduc aminte de vremurile alea.“

Irina Tudor (19 ani): „Nu am avut bani să-mi iau bilet, dar am venit să-i ascult muzica şi dacă se poate să şi văd ceva. E cu atât mai bine. Ascult muzica ei de câţiva ani şi sunt impresionată de cum poate să cânte şi să arate la 50 de ani. “

Iulian Mitea (31 de ani): „Am văzut show-ul ei de curând în Grecia şi am rămas impresionat de ce poate să facă. Sunt curios dacă şi la Bucureşti va fi la fel de în formă ca acolo.“


 

 
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    VIDEO Cele mai cunoscute și cele mai frumoase melodii de Crăciun

    Atmosfera Crăciunului este una cu totul și cu totul specială. Site-ul mostinterestingfacts.com ...


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole