Larisa Popa, pe ultima sută de metri la Miss Universe 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Larisa Popa, reprezentanta României la concursul de frumuseţe Miss Universe 2011, care va avea loc pe 12 septembrie la Sao Paulo, Brazilia, se pregăteşte intens pentru marea finală a competiţiei.

„Ceasul sună în fiecare dimineaţă la ora 5.00, iar stingerea se dă de cele mai multe ori în jurul orei 1.00 noaptea. Oboseala a început să-şi spună cuvântul, iar atmosfera între concurente este din ce în ce mai tensionată. Dacă în prima săptămână fiecare dintre noi încerca să-şi facă prietene cât mai multe şi să respecte indicaţiile primite de la directorii locali, acum, pe ultima sută de metri se simte încrâncenarea luptei pentru coroană", a declarat românca.

Larisa a petrecut deja două săptămâni în Brazilia, alături de alte 89 de concurente venite din colţurile lumii. În această perioadă ea a avut de trecut mai multe probe, prima dintre acestea fiind şedinţa foto oficială. Reprezentanta ţării noastre a purtat un costum tradiţional de carnaval, accesorizat cu pene roşii, reuşind astfel să stârnească aprecierea publicului, exprimată pe forumurile dedicate competiţiei. O altă probă l-a care a fost supusă Larisa a fost cea a interviului, în cadrul căreia, românca a trebuit să răspundă întrebărilor „Ce calităţi au în plus femeile faţă de bărbaţi" şi „Dacă te-ai putea transforma într-un animal ce ai dori să fii şi de ce?".

De când a ajuns în Brazilia, Larisa a participat la mai multe evenimente organizate de reprezentanţii Miss Universe. Printre aceastea se numără curse de cai, lecţii demonstrative de samba ori prezentări de modă.

Miss Universe se numără printre cele mai importante competiţii de frumuseţe din lume. La ediţia din acest an, pentru prima dată în istorie, publicul poate alege o finalistă, cea de-a 16-a, acordând note de la 1 la 10, participantei preferate, pe site-ul www.MissUniverse.com. Liniile de votare sunt deschise în ţările participante la concurs, până pe 12 septembrie 2011, ora 1.00 - AM (ora României).

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite